GAZPROM avertizează asupra unor posibile PERTURBĂRI în LIVRĂRILE de GAZE către EUROPA

Compania rusă din domeniul gazelor naturale Gazprom a anunţat luni că avertizat Comisia Europeană în legătură cu 'posibile perturbări' în aprovizionarea cu gaze a ţărilor europene dacă Ucraina, căreia a decis să-i aplice sistemul de plată în avans pentru gazele furnizate, va preleva gaze din volumul destinat tranzitului, relatează agenţia de presă France Presse, citată de Agerpres.
Romania TV
16 iun. 2014, 08:15
GAZPROM avertizează asupra unor posibile PERTURBĂRI în LIVRĂRILE de GAZE către EUROPA

Potrivit concernului rus Gazprom, operatorul de gaze ucrainean Naftogaz ‘este obligat să garanteze tranzitul’ spre Europa în virtutea contractului în vigoare şi în volumul prevăzut. ‘Comisia Europeană a fost informată în legătură cu posibile perturbări în tranzitul de gaze în cazul în care Naftogaz ar preleva din gazele destinate tranzitului’, a indicat Gazprom. Aproximativ 15% din gazele naturale consumate de Uniunea Europeană tranzitează Ucraina şi precedentele ‘războaie ale gazelor’ între Moscova şi Kiev în 2006 şi 2009 au afectat aprovizionarea cu gaze a UE.

O decizie cu privire la măsurile pe care Rusia le va lua în continuare în problema datoriei Ucrainei la importul de gaze va fi adoptată luni (16 iunie) după ce directorul executiv al Gazprom, Aleksei Miller, îi va prezenta un raport pe acest subiect preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat vicepremierul Arkadi Dvorkovici, citat de ITAR-TASS, citată de Agerpres.

Ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, şi directorul Gazprom urmează să susţină la 14:30, ora Moscovei, o conferinţă de presă cu privire la situaţia livrărilor de gaze către Ucraina.

Gazprom a decis ca începând de luni, 10:00 (ora Moscovei), să instituie sistemul de plată în avans pentru livrările de gaze către Ucraina, în conformitate deplină cu actualul contract din cauza arieratelor nerambursate, potrivit ITAR-TASS.

Astfel, la ora actuală, Kievul datorează pentru importurile de gaze din Rusia circa 4,458 miliarde de dolari: 1,451 miliarde de dolari pentru livrările din noiembrie- decembrie 2013 şi 3,007 miliarde de dolari pentru pe aprilie-mai 2014, conform agenţiei ruse de presă.

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Produsul românesc care a ajuns să fie medaliat cu aur în Europa. A devenit un simbol al excelenței și e de o calitate superioară
Capital.ro
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Se dau bani de la Guvern pentru încă 4 milioane de români! Anunțul major în România
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Florin Piersic, surpriză pentru fani. Marele actor se întoarce pe scenă
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Doliu la Digi și Antena 1. Tragedia a lovit lumea televiziunii: Să citiți și să-l pomeniți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Gloria Bistriţa debutează cu victorie în Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti
MediaFlux
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...