CONFLICTUL Ponta-Băsescu. Premierul, despre comisarul european: Toţi ştiu că negociază cu the wrong person

Victor Ponta susţine, într-un interviu pentru Agerpres, că, deşi comisarul european trebuie desemnat de Guvern, la negocieri participă preşedintele Traian Băsescu. Premierul spune că află despre conţinutul negocierilor de la Bruxelles de la colegii prim-miniştri şi nu de la şeful statului român.
Romania TV
16 iun. 2014, 14:09
CONFLICTUL Ponta-Băsescu. Premierul, despre comisarul european: Toţi ştiu că negociază cu the wrong person

Victor Ponta a arătat că „e o situaţie un pic ciudată, ca să nu spun altfel şi nu vreau să intru în polemici”.

„Dar, într-adevăr, conform Regulamentului Uniunii Europene şi legii naţionale, comisarul european este desemnat de către Guvern, însă eu nu particip la negocieri, participă preşedintele ţării care merge la Consiliul European. E ca şi când eu trebuie să cumpăr o maşină pe care n-am văzut-o niciodată, o negociază altcineva în numele meu, mai ales o negociază domnul preşedinte Băsescu, cu care n-am, să zic, o relaţie instituţională foarte apropiată, nu m-a întrebat.”, a spus Ponta.

Premeirul a arătat că a fost deja o întâlnire la Bruxelles şi va fi încă una la sfârşitul lunii iunie. „Eu aflu ce se întâmplă acolo în general de la ceilalţi prim-miniştri care îmi sunt colegi şi prieteni şi îmi spun. Eu nu aflu de la preşedinte”, a precizat Ponta.

Ponta: Dacă voi decide să candidez la Preşedinţie, îmi depun candidatura la Consiliul Naţional, pe 1 august

Întrebat dacă n-a avut niciodată nicio discuţie după acea reuniune informală, Ponta a răspuns: „Nu, n-am avut. Am avut o singură discuţie cred că în urmă cu mai bine de două luni, în care, din punctul ăsta de vedere, da, ne-am pus de acord. Am spus domne, obiectivul principal e să păstrăm agricultura pentru că din punctul ăsta de vedere e un portofoliu important, dar n-am avut nicio altă discuţie, ce se întâmplă dacă nu putem obţine agricultura aşa încât ce să spun, nu pot să spun decât că sper că preşedintele va negocia bine în numele României. E o situaţie… Eu repet, eu pot să am informaţii pe căi informale de la ceilalţi prim-miniştri, dar asta înseamnă de fapt pentru România o putere foarte slabă de negociere pentru că toţi cei de acolo ştiu foarte bine că negociază cu … adică ştiu foarte bine că negociază cu the wrong person, cu o persoană, cu preşedintele care nu poate desemna comisarul.”

Cât priveşte numele fostului negociator-şef al României cu Uniunea Europeană Vasile Puşcaş, vehiculat pentru acest post, Ponta a precizat: „Am o părere excelentă despre Vasile Puşcaş şi cred că e unul dintre cei mai bine pregătiţi români pentru o asemenea funcţie, dar nu a fost absolut nimic concret. Vasile Puşcaş e un tip foarte aşezat aşa şi nu este genul care să spună, domnule, nu contează ce portofoliu avem, numiţi-mă pe mine. Deci, ideea este în primul şi în primul rând să ştim ce portofoliu avem, după care să cauţi un profil profesional care să corespundă, pentru că acest comisar pe care România îl va propune oricum trebuie să treacă mai departe de audierile din Parlamentul European, audieri care nu sunt în niciun caz uşoare. Însă, repet, probabil după 27 (n.r. iunie) sper să aflu de la alţi prim-miniştri ce primeşte România. Ceea ce, sincer, nu e în regulă.”

Reducerea CAS, în Parlament. Ponta: Cred că va fi un vot cvasi-unanim. Vom cere sesiune extraordinară

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță o săptămână de vis pentru aceste zodii. Schimbări benefice, dar și răsturnări de situație pentru ele
Capital.ro
Mașinile au interzis! Amenda este de 10.000 de lei. E lege în România
Playtech.ro
Ce analize poți face gratuit dacă nu ai asigurare de sănătate. Investigațiile medicale pe care toți românii ar trebui să le facă
DailyBusiness
Lovitură pentru români! Premierul confirmă: PREȚURILE EXPLODEAZĂ
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cea mai ieftină stațiune de pe litoralul românesc. Turiștii dau năvală
Ego.ro
Mădălina Ghenea a ieșit la masă alături de un actor de la Hollywood. Cum a fost surprinsă românca în compania starului american
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Mutu și-a băgat soția la înaintare! Masculilor le-a stat ”ceasul” chiar în buza mării: și-a făcut apariția Sandra, într-un minuscul costum de baie!
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
A început programul național FIV 2024: Sprijinul financiar oferit de Ministerul Familiei și documentele necesare pentru înscriere
Capital.ro
Nu te vom uita! A murit cea mai iubită actriță. Marea doamnă a făcut accident vascular cerebral
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
ANM a emis coduri galbene de vânt puternic și caniculă în mai multe județe
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!