Anca Boagiu dă vina pe ANM pentru dezastrul alb de la Buzău VIDEO

Anca Boagiu, fostul ministru al transporturilor, aruncă vina pentru dezastrul produs de căderile abundente de zăpadă în ograda Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Romania TV
10 feb. 2012, 11:07
Anca Boagiu dă vina pe ANM pentru dezastrul alb de la Buzău VIDEO

„Ceea ce nu a fost chiar în regulă a fost reprezentat de timingul în care noi am primit avertizările de la ANM. Dacă primeşti avertizările într-un termen scurt şi nu ai un preaviz nu e tocmai bine. Când ai primit-o dintr-o dată şi ai drumurile pline de maşini e o mare problemă să scoţi oamenii de acolo. Nu ne facem vinovaţi, ne uităm la vreme şi vedem care au fost căderile de precipitaţii şi puterea cu care a suflat vântul”, a declarat Anca Boagiu, fostul ministru al transporturilor.

Potrivit acesteia,  Eforturile făcute de drumari şi cei de la căile ferate a fost enorm. Când te confrunţi cu nămeţi de patru metri nu mai putem interveni doar prin tehnica pe care o avem noi.

Elena Mateescu, director în cadrul ANM, a explicat la România TV cum se fac aceste atenţionări şi cum se transmit către organele decizionale, precizând că instituţia şi-a făcut datoria conform legii .

„Avertizările se transmit cu cel puţin 24 de ore înainte, aşa este procedura. Acestea pleacă simultan către toate organismele preşedinţie, Sectretariatul General al Guvernului, ISU, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Apele Române, CNADNR, Crucea Roşie şi mass media. Aceasta este lista, aşa cum spune legea.  Ultimele avertizări au fost actualizate înainte de a ieşi din vigoare avertizările deja emise. Dacă rolul ANM este să elaboreze şi să emită avertizări şi atenţionări şi nu să facă aprecieri. Considerăm că acestea au fost transmise. Obligaţia este să elaborăm şi să transmitem astfel încât autorităţile să poată interveni”, a explicat Elena Mateescu, la România TV.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Interzis și ilegal în România. Guvernul a dat ordin joi, 18 iulie: Instituim noua infracțiune
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Despăgubiri pentru România și Bulgaria, după refuzul Schengen
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cum arăta Iustina Loghin de la Insula Iubirii, înainte de operațiile estetice făcute cadou de Cornel 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Lavrov Saluta Nominalizarea lui J.D. Vance ca Potențial Vicepreședinte al SUA
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'