‘E un lucru care este deranjant pentru mine, ca ministru de externe, faptul că ambasada noastră află din presă şi nu de la autorităţile franceze ceea ce s-a întâmplat. Undeva, azi noapte spre dimineaţă, lucrurile au apărut mult mai clar în presa franceză şi în baza instrucţiunilor pe care le-am transmis direct, ambasadorul Mazuru a intervenit la consilierul diplomatic al premierului, la ministrul de interne şi la ministrul afacerilor externe francez cu mesaje extrem de clare, cu aşteptările foarte clare ale guvernului român ca cei responsabili să fie identificaţi şi să răspundă foarte clar în faţa legii pentru că o astfel de agresiune este inacceptabilă’, a declarat Corlăţean, la Realitatea TV.
El a arătat că nu contează motivul pentru care a fost bătut adolescentul, precizând că, în cazul care acesta ar fi încălcat legea, în toată lumea democratică există instituţii ale statului care pot sancţiona pe cei care încalcă legea.
Un adolescent rom se află în comă într-un spital din Paris după ce a fost bătut de 12 persoane care îl suspectau că este autorul unui furt dintr-o locuinţă, relatează marţi AFP.
Preşedintele Francois Hollande a reacţionat exprimându-şi ‘indignarea’ şi a cerut autorităţilor să facă ‘tot posibilul pentru găsirea autorilor acestei agresiuni’. ‘Aceste acte sunt incalificabile şi nejustificate, ele sunt contrare principiilor fundamentale ale republicii’, a spus liderul de la Elysee. Şi premierul Manuel Valls a condamnat agresiunea şi a cerut ca responsabilii acestui act să fie deferiţi justiţiei, după cum a declarat pentru AFP o sursă din anturajul său.