Cazul adolescentului bătut în Franţa. Corlăţean: Aşteptăm acţiuni concrete din partea autorităţilor franceze

Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe, a salutat, miercuri, declaraţiile "la cel mai înalt nivel politic" de la Paris în cazul adolescentului român de etnie romă bătut în Franţa, dar a precizat că dincolo de aceste declaraţii aşteaptă "acţiuni concrete".
Romania TV
18 iun. 2014, 09:15
Cazul adolescentului bătut în Franţa. Corlăţean: Aşteptăm acţiuni concrete din partea autorităţilor franceze

Un adolescent rom se află în comă într-un spital din Paris după ce a fost bătut de 12 persoane care îl suspectau că este autorul unui furt dintr-o locuinţă.

Eu am salutat la Bucureşti declaraţiile la cel mai înalt nivel politic de la Paris, dar aşteptăm, dincolo de aceste declaraţii politice care au condamnat această faptă abominabilă, aşteptăm acţiuni concrete şi pedepsirea celor vinovaţi. Ceea ce este valabil faţă de România atunci când vorbim de necesitatea respectării unor drepturi şi libertăţi fundamentale este la fel de valabil şi pentru statele cu mai vechi democraţii din vestul Europei, inclusiv pentru Franţa”, a spus ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, citat de Agerpres.

În opinia sa, o responsabilitate pentru actele de violenţă împotriva cetăţenilor din estul Europei o are şi retorica extremistă a unor politicieni occidentali.

Vom vedea ce va spune ancheta, dar există o suspiciune foarte serioasă că acest tip de acte de violenţă împotriva unor cetăţeni din Europa centrală şi de est, inclusiv români, care nu sunt singulare, aceste acţiuni au într-o anumită măsură şi o explicaţie care decurge din retorica politică xenofobă, populistă şi nu o dată rasistă din partea unor politicieni din statele europene‘, a susţinut şeful diplomaţiei române.

SCANDAL în Franţa: Un român, sechestrat şi bătut cu bestialitate de 12 indivizi

În contextul unei dezbateri privind aniversarea 20 de ani de la asocierea României la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Corlăţean a arătat că prevederile acestui document trebuie respectate atât de statele din centrul şi estul Europei, cât şi de democraţiile europene consolidate.

‘Chiar azi când se împlinesc 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenţiei Europene a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului faţă de România, trebuie să spunem foarte clar că aceste exigenţe de respectare a drepturilor fundamentale ale omului începând cu dreptul la viaţă – articolul 2 din Convenţia Europeană – exigenţele trebuie respectate de toate statele părţi la Convenţia Europeană, inclusiv de Franţa’, a subliniat Corlăţean.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a participat, miercuri, la conferinţa aniversară ‘România şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – 20 de ani’, organizată de Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe