Timp îndelungat, aspirina fusese recomandată pentru a combate riscul de declanşare a accidentelor vasculare, însă experţii de la National Health Service (NHS) din Marea Britanie au ajuns la concluzia că efectele negative ale acestui medicament sunt mai mari decât efectele pozitive, informează dailymail.co.uk.
Se estimează că aproximativ un milion de britanici suferă de fibrilaţie atrială, o afecţiune vinovată de producerea unei şeptimi din totalul accidentelor vasculare cerebrale. În cazul pacienţilor diagnosticaţi cu fibrilaţie atrială, activitatea electrică a atriilor este dezorganizată şi foarte rapidă, pompând prea mult sânge în ventricule, care vor funcţiona ineficient, ducând astfel la apariţia unor mici cheaguri sangvine ce pot declanşa un accident vascular cerebral.
Citeşte şi Când poate fi ASPIRINA PERICULOASĂ pentru copii?
Cu toate acestea, aproximativ jumătate dintre aceşti pacienţi, în loc să primească medicamente anticoagulante, ei primesc doze zilnice de aspirină. Potrivit celor mai recente studii în domeniu, aspirina nu este la fel de eficientă ca medicamentele anticoagulante şi nici la fel de sigură.
Noul ghid de recomandări formulate de NICE stipulează faptul că aspirina nu mai trebuie să fie prescrisă pentru a preveni accidentele vasculare cerebrale cauzate de fibrilaţie atrială.
Prescrierea unor medicamente mai bune ar putea preveni producerea a 7.000 de accidente vasculare şi a 2.000 de decese premature în fiecare an, potrivit National Institute for Health and Care (NICE) din Marea Britanie.
Citeşte şi Aspirina, paracetamolul şi ibuprofenul în formă solubilă cresc riscul de atac de cord