‘Am stabilit contactul cu ambele grupuri, starea lor este bună, nu au fost răniţi’, a declarat din Kiev pentru DPA purtătorul de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw.
Bociurkiw a adăugat că nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru dispariţia personalului OSCE, dar nu a dat alte detalii, invocând motive de securitate.
Cele două grupuri, formate fiecare din câte patru observatori străini, au fost date dispărute luna trecută, unul la Doneţk şi altul în regiunea Lugansk.
Insurgenţii proruşi din regiune au mai luat ostatici în trecut, între care un grup de observatori militari ai OSCE, care au fost eliberaţi la începutul lunii mai, după o săptămână de captivitate.
Noi confruntări au fost înregistrate joi în regiunea Doneţk. Unităţi ale armatei ucrainene au atacat poziţii ale rebelilor din jurul oraşelor Artemisvsk şi Siversk, au declarat reprezentanţi ai insurgenţilor pentru Interfax. Ei au afirmat că ucrainenii folosesc arme grele şi un avion de luptă SU-25.