Descoperirea a avut loc pe 13 ianuarie, „în ajun de Lună plină”, iar numele dat preţioasei pepite. A fost inspirat de faptul are o greutate care duce cu gândul la „natura mistică a succesiunii de trei ori a cifrei 6”, iar forma sa „seamănă cu o ureche ascuţită”, atribuită în general „creaturilor diabolice”, explică un comunicat de presă al administraţiei districtului Bodaibinski, în care este situată exploatarea minieră Ugajan, potrivit Agerpres.
Maşinile de filtrare ale acestei companii, proprietara respectivului zăcământ din Siberia, au aruncat din greşeală enorma pepită întrucât nu au detectat prezenţa aurului, însă unul dintre lucrători a zărit şi recuperat valoroasa bucată de metal.
Citeşte şi INCREDIBIL: O şosea s-a SURPAT sub ochii şoferilor care circulau pe ea VIDEO
Până în prezent, se găsise foarte puţin aur în zăcământul Ugajan, unde acum se caută o a doua „ureche”, dat fiind că, potrivit angajaţilor companiei, „pepitele de această mărime sunt, de obicei, însoţite de altele, similare”.