Ponta: La Paris s-a discutat posibilitatea unei alianţe PPE – PES care susţine Comisia Europeană

Şefii de guvern social-democraţi din UE, prezenţi sâmbătă la reuniunea de la Paris, au luat în discuţie şi posibilitatea creării unei alianţe între popular-europeni şi social-democraţi, o alianţă care susţine Comisia Europeană (CE), a declarat premierul Victor Ponta, prezent la eveniment, citat de Agerpres.
Romania TV
21 iun. 2014, 12:53
Ponta: La Paris s-a discutat posibilitatea unei alianţe PPE - PES care susţine Comisia Europeană

‘Asta am şi discutat şi asta va discuta Francois Hollande în numele nostru cu cancelarul Merkel, o alianţă care susţine Comisia Europeană. Va avea şi Parlamentul European o reprezentare echilibrată, în sensul în care doi ani şi jumătate va fi preşedinte un social-democrat, Martin Schultz, doi ani şi jumătate un preşedinte din partea Partidului Popular European’, a susţinut Ponta.

La reuniunea de la Paris, care se desfăşoară la Hotel Marigny, reşedinţă a oaspeţilor străini ai preşedinţiei franceze, participă vicecancelarul german Sigmar Gabriel (SPD) şi premierii social-democraţi Werner Faymann (Austria), Elio Di Rupo (Belgia), Bohuslav Sobotka (Cehia), Selle Thoring-Smidt (Danemarca), Matteo Renzi (Italia), Joseph Muscat (Malta), Victor Ponta (România) şi Robert Fico (Slovacia).

Cei nouă lideri social-democraţi îl susţin pe conservatorul luxemburghez Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene, a declarat sâmbătă gazda reuniunii informale, preşedintele francez Francois Hollande, transmite AFP, citat de Agerpres.

Prim-ministrul Victor Ponta se află la Paris, unde participă la reuniunea informală a şefilor de guverne social-democrate din mai multe state ale Uniunii Europene, la invitaţia preşedintelui Republicii Franceze, François Hollande

 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Cele mai frumoase sate din România pe care să nu le ratezi în această primăvară. Te întorci în timp şi uiţi de aglomeraţie
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Care sunt avantajele si dezavantajele pentru pensionarea anticipată. Seniorii care vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța