Amicii unui constănţean au mers acolo unde avea autoturismul parcat, pe o străduţă de lângă bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în apropiere de City Park Mall, şi s-au apucat de treabă.Au uns autoturismul cu detergent lichid şi apoi l-au îmbrăcat în fulgi. În tot acest timp, un tânăr a filmat toată scena şi a postat filmuleţul pe internet, pe pagina sa de socializare. Din comentariile postate, se pare că proprietarul autoturismului s-a cam enervat un pic la început, însă apoi a gustat gluma. Din câte se pare, toţi sunt hairstylişti, colegi de muncă, şi au profitat când proprietarul autoturismului avea treabă. Acum toţi se aşteaptă să li se întoarcă favoarea, să se trezească şi ei cu maşinile decorate.