Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Berca a subliniat că sumele vor fi cheltuite potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice – art. 122 din OUG 34/ 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
De asemenea, ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut ca sumele alocate să fie avizate de Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, în a căror conducere se află prefecţii şi preşedinţii de Consilii Judeţene.
„Există proceduri legale deja stabilite. Nu trebuie să facem politică atunci când se iau astfel de decizii. Fac apel la oamenii politici să nu încerce să profite de situaţia din teren, pentru a-şi face imagine”, a afirmat Berca, citat de comunicatul Guvernului.
Totodată, Gabriel Berca a solicitat autorităţilor responsabile să intervină rapid pentru deblocarea zonelor izolate, arătând că au fost detaşaţi angajaţi ai ISU şi Jandarmeriei din judeţele Bacău şi Prahova, în judeţele Buzău şi Vrancea, afectate de ger şi ninsoare.
De asemenea, şeful Executivului, Mihai-Răzvan Ungureanu, a cerut prefecţilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene să colaboreze pentru soluţionarea problemelor din teritoriu, inclusiv prin trimiterea în judeţele afectate a unor produse de strictă necesitate, care să ajungă la sinistraţi.
„Vă cer să colaboraţi pentru soluţionarea problemelor din teritoriu. Dacă aveţi în rezerve produse alimentare şi de strictă necesitate, vă cer să le trimiteţi în judeţele cu probleme”, a subliniat primul-ministru.
La reuniunea de la Palatul Victoria, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a informat că, începând din această noapte, până duminică dimineaţă, vor fi ninsori slabe în sud şi sud-vest. Începând de duminică după-amiază, până marţi dimineaţa, cantităţile de zăpadă vor fi mai însemnate, existând posibilitatea ca ANM să emită mâine o atenţionare Cod galben, a subliniat directorul ANM.
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a arătat că Ministerul Apărării acţionează în zonele afectate de viscol şi de căderile masive de zăpadă încă din 25 ianuarie. Din 1 februarie, armata a fost şi este pregătită să intervină cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, personalul putând fi suplimentat cu alţi 4.000 de militari şi încă 750 de mijloace tehnice, în funcţie de evoluţia situaţiei.
În perioada 1-10 februarie s-a intervenit cu 4.200 de militari, în 210 misiuni de evacuare a persoanelor sinistrate, de deszăpezire a căilor de comunicaţii, de transport aerian şi terestru de produse alimentare. În ultimele 24 de ore, 1.600 de militari au participat la 22 de misiuni de intervenţie. Cu prioritate, militarii au direcţionat transportul de alimente către locuitorii afectaţi din judeţul Buzău. Misiunile de transport aerian vor continua şi în zilele următoare, elicopterele fiind planificate să execute misiuni în localităţi izolate din judeţele Vrancea, Buzău, Teleorman, Călăraşi.
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Karoly Borbely, a precizat că în teren sunt 116 echipe de intervenţie, pentru remedierea problemelor apărute în alimentarea cu energie electrică, în 46 de localităţi care se confruntă cu această situaţie. De asemenea, secretarul de stat din Ministerul Economiei a menţionat că au fost luate măsuri pentru asigurarea furnizării de gaze naturale, astfel încât consumatorii să nu aibă probleme.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, a informat că în prezent sunt închise 12 drumuri naţionale, iar pe 28 de drumuri naţionale se circulă cu restricţii. De asemenea, din cauza vremii sunt închise 6 linii de cale ferată şi 12 porturi, iar pe 9 linii de cale ferată se circulă cu restricţii.
Premierul Ungureanu a anunţat că în cursul zilei de sâmbătă se va deplasa, împreună cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, şi cu ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, în judeţele Buzău şi Vrancea, afectate de căderile masive de zăpadă şi ger.