Cei doi agenţi angajaţi la Centrul de reţinere şi arest preventiv al poliţiei doljene au fost reţinuţi după ce au fost prinşi în flagrant. Ei au fost reclamaţi la poliţie de o tânără căreia îi ceruseră 250 de euro şpagă, pentru a introduce un telefon în arest iubitului ei.
În momentul în care i-a văzut pe anchetatori, unul dintre poliţişti a încercat să înghită partea lui de şpagă, respectiv 3 bancnote a câte 50 de euro.
Din fericire, anchetatorii au reuşit la timp să scoată banii din gură.
Cei doi poliţişti au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Dolj la 4, respectiv 3 ani şi două luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată.
Citeşte şi Cu şpaga-n gură. Prins în flagrant, un poliţist a încercat să înghită mita