Blaga a spus că nu a văzut nici cea mai mică aluzie că Traian Băsescu ar fi implicat în această afacere. Mai mult, liderul democrat-liberal a arătat că în biroul lui Ponta s-a făcut trafic de influenţă, dar nimeni nu s-a sesizat.
„Cred că e ipocrizie în declaraţiile lui Ponta şi ale PSD-ului. Ei cer demisia preşedintelui, dar nu-şi dă el demisia. Hai să vedem cum stau lucrurile real. Şi aici nu contează cum îl cheamă pe preşedinte. Procurorii au spus că în biroul lui Ponta s-a făcut trafic de influenţă. Lucrul acesta e demonstrat. Nu am văzut nici cea mai mică aluzie că ar fi fost implicat preşedintele în această afacere Bercea Mondial”, a spus Vasile Blaga.
În plus, Blaga a mai spus că strategia PSD-ului este să aducă alegerile prezidenţiale cât mai aproape cu putinţă.
‘Evident că pot să-l înţeleg pe Ponta şi PSD-ul, ar dori să aducă alegerile (n.red. prezidenţiale) cât mai aproape cu putinţă, în speranţa că el ar câştiga alegerile prezidenţiale, dar pot să-i garantez că el va pierde în toamnă. Alegerile vor avea loc la termen, în toamnă, şi le va pierde’, a susţinut Blaga.
Întrebat cu privire la posibilitatea adoptării unei declaraţii în Parlament privind demisia şefului statului, preşedintele PDL a spus că ‘e multă ipocrizie în declaraţiile lui Ponta şi ale PSD-ului.
Senatul cere DEMISIA DE ONOARE a preşedintelui Traian Băsescu