Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Marius Cosntantin, ginerele lui Bercea Mondial, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, pe soţia lui şi fiică a lui Bercea Mondial, pe Ion Grinica Anghel, fiul minor în vârstă de 17 ani al Izaurei Anghel, pe Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, aflat în penitenciar, în executarea unei pedepse dispusă într-o altă cauză, şi pe soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, şi ei acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de şantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „la data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro”. Persoana şantajată este fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu.
„La data de 26.03.2014, Anghel Fănica şi Anghel Florin au exercitat ameninţări asupra unei persoane, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. La datele de 26.05.2014 şi 29.05.2014, inculpaţii Constantin Marius, Anghel Izaura şi Anghel Grinică Ion au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro. La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu ceilalți doi inculpați suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii mai precizează că „la data de 31.05.2014, inculpatul Anghel Florin, în cadrul unei discuţii telefonice purtate din Penitenciarul Colibaşi cu persoana vătămată, i-a solicitat acesteia să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj investigată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul Constantin Marius să fie pus în libertate prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa”, ameninţând că „în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată şi pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, urmând să disemineze şi o presupusă înregistrare având ca obiect aceste aspecte”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunerea menţinerii măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Constantin Marius şi a măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Anghel Izaura şi Anghel Grinică Ion.
Cum a fost şantajat Mircea Băsescu
CONSTANTIN MARIUS, ginerele lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă, în timp ce şoţia lui, Izaura Anghel, şi un minor în vârstă de 17 ani sunt cercetaţi în libertatea, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu.
În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, Marius Constantin „a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție”. Ginerele lui Bercea Mondial i-a cerut lui Mircea Băsescu să-i dea 280.000 euro.
Procurorii precizează că la data de 29 mai 2014, Marius Constantin a primit împreună cu celelalte două persoane suma de 10.000 euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant. Față de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura și un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar.