Calimente, PNL: Preşedintele Băsescu ştia despre încurcăturile în care se află fratele domniei sale

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SIE, Mihăiţă Calimente (PNL), a declarat luni că este sigur că preşedintele şi premierul au primit informaţii de la SRI, DNA sau Procuratura Generală despre dosarul lui Mircea Băsescu, transmite Agerpres.
Romania TV
23 iun. 2014, 14:55
Calimente, PNL: Preşedintele Băsescu ştia despre încurcăturile în care se află fratele domniei sale

‘După părerea mea privată, preşedintele Băsescu ştia despre toate aceste informaţii, de încurcăturile în care se află fratele domniei sale. Lucrurile se întâmplă de trei ani de zile, nu se întâmplă de ieri – de azi şi nu cred că cei de la SRI, cei de la DNA sau Procuratura Generală să nu-i fi spus preşedintelui ce se întâmplă, pentru că, în opinia mea, este un caz de siguranţă naţională. În cazul că cineva a încercat să-l implice pe preşedintele ţării în această situaţie, este caz de siguranţă naţională, în cazul în care fratele preşedintelui acţiona fără ca preşedintele să ştie, cei în măsură să informeze Preşedinţia de acţiunile domnului Mircea Băsescu cred că au făcut-o, pentru că, la fel, acţiunile domnului Mircea Băsescu ridică o problemă de siguranţă naţională şi orice destabilizare a României, în situaţia existentă, în această parte a Europei, ridică o problemă de siguranţă naţională’, a spus Calimente la Palatul Parlamentului.

Calimente a adăugat că este convins că, în afară de preşedinte, a fost informat şi primul ministru cu privire la aceste evenimente.

‘Pe mine mă interesează foarte mult poziţia primului ministru, pentru că eu nu cred că el, atunci când a semnat acordul de coabitare şi a numit-o pe doamna Kovesi, nu ştia despre acest dosar, pentru că eu sunt sigur că doamna Kovesi l-a informat şi pe primul ministru. Poziţia premierului, că nu ştie nimic, mi se pare foarte suspectă şi politizată. Şi a preşedintelui la fel’, a menţionat liberalul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 19 aprilie, de la ora 19.00. Noroc din plin și protecție pentru acești nativi
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
Playtech.ro
Ce este ploaia însângerată, fenomenul care va ajunge şi în România în următoarele zile. Afectează toată Europa
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
O „ploaie însângerată” lovește Europa în Săptămâna Mare. Va fi afectată și România. De ce are loc acest fenomen rar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai