„Ştiu că va sta ca prioritate şi o întrebare foarte proaspătă legată de anunţul Parchetului cu începerea anchetei pe numele Pricop, ginerele meu. Nu ştiu despre ce e vorba, dar cu certitudine toţi românii trebuie să răspunda în faţa legii”, a spus Traian Băsescu.
Ginerele lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, soţul Ioanei Băsescu, este urmărit penal pentru fals şi înşelăciune într-un dosar privind retrocedarea unor terenuri în judeţul Argeş.
Potrivit România TV, Parchetul de pe lângă ICCJ a început, la data de 11 aprilie 2014, urmărirea penală IN REM, în dosarul restituirii unor terenuri din judeţul Argeş.
De asemenea, la data de 26 Mai 2014, a fost începută urmărirea penală IN PERSONAM pentru mai mulţi făptuitori, printre care şi Radu Pricop. Conform sursei citate, infracţiunile săvârşite sunt de fals şi înşelăciune.