O puternică explozie s-a produs la o şcoală din Nigeria, făcând victime. Până în prezent, 20 de victime au fost transportate la spital şi printre ele am avut confirmarea a opt morţi’, a declarat Adelere Shinaba, comandantul poliţiei din Kano.
Explozia, ce a avut loc la ora locală 13 (12.00 GMT), s-a produs într-un loc de parcare situat alături de biroul directorului şcolii. În şcoală nu erau cursuri în momentul exploziei, dar în zonă se aflau numeroşi studenţi pentru a se înscrie în anul şcolar următor, potrivit unuia dintre profesorii şcolii.
Citeşte şi UE adaugă Boko Haram pe lista organizaţiilor teroriste
Maşina unuia dintre suspecţii care au fost arestaţi după producerea atentatului a fost confiscată de poliţie pentru investigaţii. Şeful poliţiei, comisarul Aderenle Shinab, a afirmat că primii suspectaţi de producerea exploziei sunt membrii grupării teroriste islamiste Boko Haram.
Aceasta nu a revendicat încă atentatul de la Şcoala de Igienă, dar se ştie că şcolile se numără printre ţintele preferate ale islamiştilor, scrie belfasttelegraph.co.uk. Gruparea Boko Haram a atras condamnare internaţională începând din luna aprilie, când a răpit peste 200 de eleve de la o şcoală, care sunt şi astăzi captive.