Moş Alioşa are 87 de ani şi toată viaţa şi-a petrecut-o într-un spital de boli nervoase. Este vorba despre un bărbat din Republica Moldova, care deşi nu are nicio problemă psihică, trăieşte într-o cameră plină de oameni bolnavi a spitalului Socola din Iaşi. Moş Alioşa, aşa cum este cunoscut, a devenit simbolul spitalului şi prietenul pacienţilor. Doar el ştie cum a reuşit să-şi păstreze mintea limpede.
„Pe toţi îi cunosc aici şi toţi mă cunosc pe mine. Mai mult în spital am stat decât acasă la mama„, a spus Alioşa.
La opt ani, mama lui l-a abandonat în spital, dar nu a condamnat-o niciodată. Ştia că este necăjită.
„Mama nu a mai putut să mă ia acasă că a avut şi ea treburile ei. Aşa au fost vremurile atunci„, a mărturisit bătrânul.
Cât a fost tânăr a lucrat în atelierul de tâmplărie al spitalului.
„Lucrez la atelierul de tâmplărie, lucrez acolo. Mai repar şi eu, făceam cozi de sape, de hârleţ”, îşi aminteşte Alioşa.
Acum, din cauza bătrâneţii Moş Alioşa îşi petrece ziua desenând. Moş Alioşa nu a ieşit de multe ori din spital însă ştie de problemele românilor.
„L-am cunoscut pe Alioşa când am început să vin în spitalul Socola. Aproape aş putea să spun că este neschimbat de atunci„, a declarat dr. Lăcrămioara Fărcăşel, Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola, Iasi.
Moş Alioşa rămâne la Socola, acolo unde şi-a trăit toată viaţa. Are rezervat un loc de cinste în albumul de prezentare a spitalului.