BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ vrea să INTERZICĂ nunţile SÂMBĂTĂ

Patriarhia Ortodoxă Română ar dori ca să impună credicioşilor o orânduială religioasă din vechime: cununiile religioase să fie oficiate pentru creştinii ortodocşi numai în zilele de duminică. Această veste a stârnit un val de nemulţumiri în rândurile oamenilor, din cauză că le este afectat ritualul petrecerilor ce preced de regulă cununiile religioase, petreceri considerate de preoti o fală care contravine normelor ortodoxiei. 
Romania TV
24 iun. 2014, 07:16
BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ vrea să INTERZICĂ nunţile SÂMBĂTĂ

Patriarhia Ortodoxă Română vrea să revină la vechile orânduiri bisericesti, care interzic anumite slujbe cu o zi înaintea Praznicelor Împărătesti. În vechime, căsătoria se săvârşea după Liturghia de duminică (conform Vechiului si Noului Testament, Sfânta Litrughie este Praznic Împărătesc). La cununia religioasă, participa în trecut întreaga comunitate. Astăzi, cununiile sunt săvârsite de regulă sâmbăta. Practica din prezent este necanonică, pentru că petrecerile tin până duminică dimineată, lucru care nu mai face posibilă participarea credinciosilor la Sfânta Liturghie de duminică. Indicat este ca ele să fie săvârsite duminica. În legătură cu această hotărâre a Patriarhiei Ortodoxe Române, preotul Vasile Laiu, paroh al Bisericii “Sf. Ilie” din Bârlad si protopop de Bârlad, a precizat: “Este o orânduială canonică a bisericii prin care se prevede ca slujbele religioase de cununie sã se facă numai după oficierea Sfintei Liturghii. Biserica trebuie să-si intre în drepturi. Asa cum o lege trebuie respectată în stat, asa trebuie respectată si legea bisericească, care nu este de un an – doi, ci este de 2000 de ani. Taina cununiei, asa cum o cere Biserica, trebuie făcută din credintă. Dacă unii o fac pentru fală si dar, asta este treaba lor. Această obisnuintă de a se face taina cununiei sâmbăta este o orânduială oarecum impusă de vremurile comuniste, care s-a perpetuat si în zilele noastre.”

Postul Sf. Apostoli Petru şi Pavel: Nu se fac nunţi şi botezuri timp de 12 zile

Protopopul Lăiu a tinut sa mai precizeze că taina cununiei se poate oficia în orice zi, în orice perioadă a anului, numai sã nu fie urmată de petrecere: “Este normal să nu se mai oficieze cununia sâmbătă din considerentul că după slujba religioasã urmează o petrecere. Sâmbătă seara oamenii merg la petrecere, care se prelungeste si duminică. Lumea normală, care pretinde că este crestină, ar trebui să fie prezentă duminica la biserică. Din cauza acestor petreceri, de oboseală sau din alte motive, nu mai pot participa la slujba de duminică”, a mai mentionat protopopul Vasile Lăiu.

Oamenii nu sunt de acord cu Patriarhia Ortodoxă

Bârlădenii, si nu numai, nu prea sunt de acord cu decizia Patriarhiei. Multi merg pe principiul că cine vrea să meargă la biserică duminica se poate duce si după petrecere.

“Oricum, nuntile se sfârsesc pe la ora 4.00 dimineata. Nu cred că oamenii nu merg la biserică din cauza distractiilor. Să fim sinceri, la petreceri merg în general tinerii, care nu prea au obiceiul să participe prea des la slujbele religioase de duminică. Biserica română ar trebui să se gândească să atragă în alt mod tineretul să vină la slujbe, dar nu prin interzicerea petrecerilor”, a declarat Violeta Buhusi, o bârlãdeancă de 26 de ani ce tocmai si-a stabilit data nuntii într-o sâmbătă din luna august.

“Cred că toată nunta va fi ca un maraton, dacă va trebui sã facem nunta duminica. În câteva ore, omul trebuie sã mănânce tot meniul programat de noi, să danseze, să participe la toate traditiile de nuntă vechi, ca gătitul miresei, ruperea colacului si hora miresei, etc. Va trebui să începem nunta la restaurant de la 18-19 seara ca să fie gata totul până în jurul unei ore normale ca invitatii să se odihnească pentru că luni se duc la serviciu. Cine mai vine la nunta noastră în conditiile astea?”, a mai spus tânãra mireasă.

CALENDAR ORTODOX 2014. Află când nu se fac nunţi şi botezuri anul acesta

Panică si la restaurante

Dacă s-ar impune această decizie, luată de Patriarhia Română acum câţiva ani si nerespectată până acum, toate rezervările care au fost făcute până acum la restaurante se vor reprograma. Patronii de restaurante sunt nemultumiti pentru că le vor scădea drastic încasările.

Unul dintre patronii unui restaurant bârlădean a precizat că se teme ca decizia sã nu fie pusã în practică. “Sâmbătă nu prea avem clienti pentru că, în general, lumea preferă ca după baia de seara să stea la televizor, asa că închiriem localul pentru nunti. Pe de altă parte, avem un aflux mare de clienti duminica. Ce-o să fac dacă se impune această decizie? Sâmbătă am să stau cu restaurantul gol, iar duminica, clientii fideli se vor uita la mirese din tocul usii”, a spus acesta pentru vrn.ro. Seful unei formatii de muzică, axată pe cântarea la nunti, a spus că si asa încasările lor sunt mici din cauza sărăciei populatiei, însă în conditiile interzicerii nuntilor sâmbăta acestea vor scădea la jumătate. “Avem programate câteodată în aceeasi săptămâna două nunti, una sâmbătă, la oras, si alta duminica, la tară. Ce facem dacă vom cânta numai la o nuntă? Normal că vom iesi foarte mult în pierdere.”, ne-a spus muzicantul.

“Se pot face nunti sâmbăta, noi încă n-am primit nimic oficial”

Preotii din Bârlad au precizat că stiu de existenta unei asemenea decizii luate de Patriarhia Ortodoxă Română, luată din anul 2001, dar ea nu a fost respectată aproape niciodată. Deocamdată ei nu au primit nimic oficial în aceste zile, prin care să fie interzise oficierea slujbelor de cununie sâmbăta. “Este o rânduială mai veche, aceea de respectare a canoanelor bisericesti, care s-a pus într-o perioadă în aplicare dar apoi nu s-a mai aplicat, însă nu este rea. Canoanele bisericesti trebuie respectate, ca orice lege, pentru că cine este crestin, trebuie să se supună acestor canoane. Dar nu este oprit deocamdată să fie făcute slujbe pentru cununie sâmbăta”, a mentionat un preot paroh din cadrul Parohiei “Sf. Spiridon” din Bârlad.

Nuntile si botezurile, interzise în mănăstiri

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât încă de anul trecut, din luna februarie, ca oficierea Tainei Botezului si a Tainei Cununiei sã aibă loc numai în bisericile parohiale, cu respectarea rânduielilor liturgice. Decizia a fost luată în sedinţa Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Potrivit Patriarhiei Române, decizia a fost luată “pentru păstrarea sacralitătii si solemnitătii acestor Sfinte Taine”. Si asta pentru că în mânăstiri există anumite reguli, cel putin în ce priveste îmbrăcămintea, care trebuie să fie sobră, iar participantii la botezuri si nunti vin cam sumar îmbrăcati, fapt ce a dus ca în unele mânăstiri să fie confectionate pelerine speciale pentru a fi acoperite domnisoarele de onoare sau chiar miresele si nasele în unele cazuri, pentru ca slujba să fie tinută în conditiile canoanelor din mânăstiri. Si totusi si în mânăstiri se pot oficia slujbe pentru botez sau nunti, dar numai cu dispensă specială de la Episcopia Husilor.

DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
Capital.ro
Doliu imens în politică. PSD și PNL, unite în suferință: Dumnezeu te-a vrut la el în ceruri!
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Case de 1 Euro în Italia. Cum să-ți cumperi o vilă de vis în Toscana sau pe Coasta Amalfi cu un preț surprinzător
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Vești proaste pentru acești șoferi. Vor plăti foarte scump
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Medicul Cătălin Cîrstoiu, despre retragerea din cursa electorală și sistemul politic
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR! Guvernul, OBLIGAT să le MĂREASCĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican