Călin Popescu Tăriceanu a declarat la România TV că nu merge sâmbătă la Cogresul PNL în care va fi aleasă noua conducere a partidului.
De altfel, Tăriceanu, deşi a susţinut în repetate rânduri că este membru în PNL, a rămas în afara partidului, după ce filiala de Prahova îl invitase să se înscrie în Organizaţia Ploieşti. Invitaţia a fost lansată de Iulian Teodorescu, fostul vicepreşedinte al PNL Prahova, însă după ce conducerea acestei filiale a fost demisă în bloc de către conducerea judeţeană, procedura de readmitere a lui Tăriceanu nu a fost finalizată.
Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova, a arătat că primirea lui Tăriceanu în PNL Ploieşti ar fi fost nestatutară.
„El s-ar fi putut înscrie doar în filiala de pe raza localităţii unde are domiciliul sau în cea în care îşi desfăşoară activitatea, cum ar fi în cazul în care ar fi avut o firmă în Ploieşti. A fost o lucrare a unui grup care a crezut că fură startul. Ei sperau că Tăriceanu va fi primit cu aplauze”, a explicat Roşca pentru RomaniaTV.net.
Acesta susţine că cei care l-au invitat pe Tăriceanu credeau că acesta va fi primit ca salvator al partidului şi au vrut să fie cei care au iniţiat întoarcerea triumfală a fostului premier.
„Au primit un pont prost de la Bucureşti. L-a invitat Iulică Teodorescu, iar când ceilalţi din jurul lui şi-au dat seama că nu au nicio şansă de succes, s-au dezis de el şi l-au lăsat singur„, a precizat liberalul prahovean.
Mircea Roşca a precizat că singura filială în care putea fostul preşedinte al partidului să solicite reînscrierea sa în partid este cea din sectorul 1, dar chiar şi acolo ar fi avut nevoie de o derogare din partea Delegaţiei Permanente pentru a putea candida în cadrul Congresului la vreo funcţie. De altfel, chiar Crin Antonescu i-ar fi spus lui Tăriceanu să încerce să se înscrie la sectorul 1. „Chiar dacă venea la Ploieşti, eu i-aş fi pus întrebarea milenară-ortodoxă: ‘Te lepezi de Satana?’ Adică de PSD„, a mai spus Roşca.
Potrivit Statutului PNL, „dobândirea calităţii de membru al Partidului Naţional Liberal se face în temeiul hotărârii de validare a Biroului Politic Local pe baza unei cereri adresate preşedintelui organizaţiei locale în raza căreia domiciliază, îşi are reşedinţa sau îşi desfăşoară activitatea solicitantul şi aprobată de Biroul Politic Teritorial„.
„Nu s-a mai decis nimic. Normal şi de drept, domnul Tăriceanu ar trebui să fie în PNL ca fost preşedinte al partidului, însă multe lucruri nu sunt acum normale în PNL„, a declarat şi deputatul Graţiela Leocadia Gavrilescu, pentru RomaniaTV.net, unul dintre parlamentarii nemulţumiţi de orientarea politică imprimată partidului de noua conducere.
„STRATEGIA” GRUPULUI TĂRICEANU PENTRU CONGRES
Cei care au aderat la Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale vor participa la lucrările Congresului PNL pentru a preveni o eventuală fuziune cu democrat-liberalii, în pofida faptului că nu va putea fi prezent Popescu Tăriceanu din cauză că nu mai este membru PNL.
„Vom merge la Congres şi ne vom bate acolo pentru păstrarea identităţii liberale a PNL şi pentru liberalismul din România„, a declarat Gavrilescu.
Pe de altă parte, „rebelii” grupaţi în jurul lui Tăriceanu nu exclud posibilitatea ca poziţia lor să fie minoritară la Congres, caz în care sunt luate în calcul şi alte variante.
Călin Popescu Tăriceanu ia în calcul o CANDIDATURĂ INDEPENDENTĂ la prezidenţiale
„Nu excludem formarea unui nou partid liberal, nu excludem nimic. În funcţie de rezultatele Congresului, duminică vom anunţa ce facem pe viitor”, a mai spus Graţiela Gavrilescu, pentru RomaniaTV.net.
Pe 2 iunie, vicepreşedintele PNL Prahova, Iulian Teodorescu, l-a invitat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să se înscrie în organizaţia municipală Ploieşti a liberalilor pentru ca fostul premier să devină iarăşi membru cu acte în regulă al partidului.
Invitaţia adresată lui Călin Popescu Tăriceanu survenea în contextul în care opoziţia liberalilor prahoveni la fuziunea cu PDL este serioasă, 6 dintre 7 parlamentari liberali din judeţ dorind ca fuziunea să nu aibă loc.
Pe 17 iunie, în cadrul delegației Permanente a PNL Prahova, la propunerea preşedintelui PNL Prahova, Mircea Roşca, filiala PNL Ploieşti a fost dizolvată cu 134 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 4 abțineri.
Tăriceanu îi răspunde lui Udrea: Ar putea fi acuzată de COMPLICITATE în cazul bileţelului roz
Călin Popescu Tăriceanu a lansat, pe 12 iunie, la un hotel din nordul Capitalei, Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale, o alternativă la PNL-PDL. Mai mulţi parlamentari liberali, dar şi foştii miniştri Daniel Chiţoiu, Daniel Barbu, Radu Stroe şi Andrei Gerea i s-au alăturat lui Tăriceanu în acest demers. Totodată, la Grupul fondat de şeful Senatului au aderat şi europarlamentarii Renate Weber şi Norica Nicolai.