Nicolas Bonnemaison a lucrat ca medic la unitatea de primiri urgenţe a unui spital din localitatea Bayonne, sudul Franţei. Acesta a fost acuzat că a otrăvit „pacienţi vulnerabili”, cinci femeie şi doi bărbaţi. Cei şapte au murit în perioada martie 2010-iulie 2011 în spitalul din Bayonne.
În timpul procesului care a început pe 11 iunie 2014, familiile victimelor s-au împărţit în două tabere. Unele rude ale pacienţilor decedaţi le sunt recunoscătoare medicului Bonnemaison, altele s-au arătat nemulţumite de faptul că nu fost informate de către doctor în privinţa practicilor sale de eutanasiere.
Eutanasierea este ilegală în Franţa, însă preşedintele Francois Hollande a promis în timpul campaniei sale din 2012 că va face demersurile pentru a o legaliza.
Miercuri, medicul a fost achitat de pedeapsa cu închisoare pe viaţă. Avocaţii doctorului speră ca verdictul dat de judecători să îi facă pe politicieni să urgenteze modificarea legislaţiei şi să legalizeze eutanasierea.
CITEŞTE ŞI: Noul COD PENAL: Eutanasia, tratată cu mai multă clemenţă decât omorul calificat