IOAN RUS, noul ministru al Transporturilor, a depus jurământul, la Palatul Cotroceni

IOAN RUS a depus jurământul, ca ministru al Transporturilor, miercuri seara, la Palatul Cotroceni. "Vă atenţionez că mergeţi într-un minister cu probleme", i-a spus preşedintele Băsescu noului ministru, adăugând că există informaţii potrivit cărora s-au produs acte de corupţie în acest minister.
Iulian Tudor
25 iun. 2014, 14:26
IOAN RUS, noul ministru al Transporturilor, a depus jurământul, la Palatul Cotroceni

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Ioan Rus nu a avut loc în Sala Unirii, unde sunt organizate de obicei astfel de evenimente, aceasta desfăşurându-se într-un salon mai mic.

Ioan Rus a citit jurământul şi apoi a dat mâna cu preşedintele. Traian Băsescu a refuzat însă să dea mâna cu Victor Ponta.

În discursul pe care l-a ţinut, Băsescu l-a atenţionat pe Rus că merge „într-un minister cu probleme”.

„Ar trebui să fiţi atent în mod deosebit la premisele contractării autostrăzii Braşov-Comarnic. Din informaţiile mele s-au produs deja acte de corupţie”, a fost avertismentul şefului statului.

Replica premierului nu a întârziat să apară ulterior: „Autostrăzile nu sunt la Transporturi, Băsescu nu ştie, e mai bătrân”.

Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de numire al lui Ioan Rus ca ministru al Transporturilor şi un altul legat de demisia lui Dan Şova.

Victor Ponta i-a trimis, miercuri, preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui IOAN RUS în postul de ministru al Transporturilor, după demisia lui Dan Şova.

IOAN RUS va prelua Ministerul Transporturilor. Victor Ponta îl propune în locul lui Dan Şova

Premierul a precizat că a discutat cu Traian Băsescu şi acesta este de acord cu numirea lui Rus. „L-am întrebat şi mi-a spus că e de acord. Luni am discutat şi mi-a spus că, sigur, e dreptul primului ministru de a propune şi nu mă va împiedica în acest sens„, a spus Ponta.

Băsescu este de acord cu numirea lui IOAN RUS la Transporturi. Ponta a trimis propunerea VIDEO

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți