Cartierul Rahova, aflat în sectorul 5 din București, a devenit „acasă” pentru zeci de familii care au ales să se mute în Dream Residence. Cartierul a fost construit după planurile dezvoltatorului, dar ascultând nevoile clienților. Tocmai de aceea, fiecare etapă a adus cu sine îmbunătățiri care le folosesc atât vechilor cât și viitorilor locatari.
„Pentru că mulți dintre clienții noștri sunt familii cu copii, am proiectat blocurile în jurul unor spații verzi, amenajate și cu locuri de joacă. Tot pentru confortul locatarilor, în ansamblu vor exista terase, un restaurant, o farmacie, un coafor, o bancă și alte facilități care sunt în permanentă extindere, în funcție de nevoile clienților noștri. În total, în acest moment, avem însumat 1.200 mp de spații comerciale”, au declarat pentru IMOPEDIA.ro oficialii Dream Residence.
De asemenea, pentru că una dintre marile probleme la bloc este locul de parcare, dezvoltatorii au făcut planul ansamblului în așa fel încât să fie suficient loc pentru toată lumea. Locurile de parcare supraterane sunt garantate de achiziția locuinței, dar există și posibilitatea parcării subterane, care este contra-cost.
„Parcările subterane sunt alese în special de cei care vor să își știe mașina protejată. De altfel, siguranța este unul dintre cuvintele cheie în jurul căruia se dezvoltă ansamblul. Accesul în complex este atent monitorizat. Există bariere și echipe de pază care asigură siguranța locatarilor 24/7”, continuă oficialii Dream Residence.
Dream Residence aduce noi reperere de valoare, pentru cei care caută calitate la un preț decent. În ansamblu se găsesc apartamente cu una, două sau trei camere. Faza cinci a proiectului începe luna aceasta și face parte dintr-un plan de 15 blocuri, care vor însuma 700 de apartamente.