Decizia instanţei nu este definitivă, iar şeful statului poate face recurs.
Pe 10 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care ‘trăiesc din ce fură’ reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, relatează Agerpres.
„Afirmaţia domnului preşedinte Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi ‘foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură’ reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 15, din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei„, arăta CNCD.
CNCD afirma atunci că amenda a fost dată ţinându-se cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu ‘nu se află la prima faptă de discriminare’.
În noiembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu declara că mulţi dintre etnicii romi din România trăiesc din câştigurile obţinute prin furt, însă autorităţile de la Bucureşti nu le pot interzice libera circulaţie în Uniunea Europeană.
Aflat la acea dată într-o vizită oficială în Slovenia, preşedintele Băsescu a fost întrebat de o jurnalistă slovenă în legătură cu măsurile luate de autorităţile române în privinţa romilor.
‘Mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei’, a răspuns şeful statului.
De asemenea, el a susţinut că atunci când era primar al Bucureştiului le-a oferit locuri de muncă unor romi nomazi, la salubrizare, însă aceştia le-au abandonat.