În cadrul conferinţei anuale Google I/O, care a avut loc ieri la San Francisco, gigantul din Mountain View a detaliat cel mai nou sistem de operare al său pentru mobile cu numele de Android L. Acesta include un amalgam de elemente noi pe partea de interfaţă ce culminează printr-un nou limbaj de design cu numele de Material Design. Sistemul de notificări a fost de asemenea revoluţionat pentru a cuprinde cât mai multe tipuri de interacţiune, în funcţie de importanţa mesajului afişat.
Partea proastă este că Android L, în varianta finală, va fi disponibil în câteva luni. Partea bună este că-l puteţi experimenta începând de astăzi, dacă aveţi un Nexus 5 sau un Nexus 7 WiFi 2013. În teorie, aceste versiuni ale sistemului de operare creat de Google sunt dedicate dezvoltatorilor de aplicaţii, dar nu vă împiedică nimeni să le instalaţi şi voi. Singurul lucru pe care trebuie să-l aveţi în vedere este că s-ar putea să pierdeţi toate datele stocate pe telefon, motiv pentru care un backup creat anterior este obligatoriu.
Continuarea articolului pe Playtech.ro.