La sfârşitul lui 2013, Teo a făcut o operaţie de micşorare a stomacului. După intervenţie, prezentatoarea a povestit că nu mai poate mânca prea mult.
„După operaţie mănânci cu atenţie, de fapt bei în prima lună. În prima săptămână bei apă, ceai, compot, supe, lichide clare, după care poţi trece la etapa de piureuri subţiri, după care piureurile pot fi mai consistente, iar într-un final poţi mânca normal. Chestia minunată e că ştii când să te opreşti. După două înghiţituri te-ai oprit. Nu ţi-e foame. Cel mai sănătos ar fi să nu mă cântăresc decât în prezenţa medicului pentru că mă cunosc şi o să fac obsesie”, a povestit ea, potrivit click.ro.
Noul regim de viaţă a avut un rezultat cu adevărat spectaculos. Teo e din ce în ce mai slabă, iar transformarea se vede cu ochiu liber.