ZECE lucruri pe care Elena Udrea le reproşează liberalilor

Elena Udrea, liderul PMP, a postat, pe blogul personal, un comentariu referitor la Congresul PNL care are loc sâmbătă, enunţând 10 lucruri pe care le reproşează liberalilor.
Iulian Tudor
28 iun. 2014, 09:30
ZECE lucruri pe care Elena Udrea le reproşează liberalilor

Elena Udrea spune că reuniunea PNL reprezintă un moment potrivit pentru ca „votanţii de centru-dreapta să-şi amintească faptul că de numele liberalilor se leagă mai multe acţiuni anti-democratice şi anti-româneşti în ultimii ani”. Printre acestea:

1. Suspendarea lui Traian Băsescu în 2007, în ciuda faptului că Preşedintele nu încălcase Constituţia.

2. Lovitura de stat din vara lui 2012, când imaginea României a fost, practic, pulverizată în ochii partenerilor internaţionali şi s-a călcat în picioare statul de drept.

3. Aducerea la guvernare a PSD şi punerea acestui partid în pole-position pentru a acapara toată puterea în România. Riscul major pe care îl avem de înfruntat astăzi este cauzat de setea de putere şi resurse a liberalilor.

4. Liberalii au participat activ la dezastrul guvernării Ponta, girând acest Executiv incompetent în toate măsurile pe care le-a luat – inclusiv introducerea celor 35 de noi taxe şi impozite, printre care acciza pe benzină şi motorină, taxa pe stâlp sau cea pe terenurile agricole.

Elena Udrea, moşiereasă cu acte în regulă. Şi-a băgat banii în terenurile din Călăraşi

5. PNL a fost părtaş la „marţea neagră” şi a fost un susţinător fervent al Legii amnistiei şi graţierii. Chiar săptămâna aceasta, au participat tacit la un proiect legislativ care prevede că primarii şi  preşedinţii de CJ pot face parte din adunările generale ale companiilor locale de utilităţi, rezolvând astfel un proces al lui Klaus Iohannis cu ANI.

6. A făcut scut împotriva Justiţiei în Parlament în jurul aleşilor proprii cu probleme în Justiţie: Daniel Chiţoiu, Varujan Vosganian şi Tudor Chiuariu. Mai mult, au criticat în repetate rânduri, instituţiile Justiţiei, mai ales DNA şi ANI.

7. Prin vocea lui Crin Antonescu, liberalii şi-au propus în 2010 să distrugă PDL, să-l facă să dispară de pe scena politică românească. Şi, iată!, sunt foarte aproape să reuşească în acest deziderat al rău.

8. PNL este un partid care s-a pus în slujba securistului Dan Voiculescu, realizând o alianţă cu PC (ACD), tocmai pentru a obţine susţinere mediatică. Liberalii au arătat astfel că au coloana vertebrală îndoită.

9. Liberalii nu se deosebesc foarte mult de PSD-işti în ceea ce priveşte baronii locali ai partidului. Uioreanu sau Stavarache nu diferă cu nimic de Duicu sau Mazăre.

10. Şi-au bătut joc de proiectul de modificare a Constituţiei, punând în fruntea comisiei un Crin Antonescu mai interesat de prerogativele proprii, pentru că îşi imagina că va ajunge Preşedinte din partea USL, şi un infractor dovedit (Chiuariu).

„Date fiind toate aceste lucruri, mărturisesc că nu văd perspectiva relansării PNL. Sunt convinsă că românii ştiu toate aceste lucruri şi înţeleg faptul că, doar pentru că liberalii nu s-au mai înţeles cum să împartă resursele bugetare cu PSD-iştii, nu au devenit deodată curaţi, uscaţi şi frecventabili în totalitate.

De aceea, să-i văd pe unii dintre foştii colegi din PDL cum se avântă cu capul înainte spre o „topire” în PNL, distrugând tot ceea ce au construit Traian Băsescu şi Emil Boc, mi se pare incredibil de trist. Dar acesta este rezultatul direct al faptului că nu există o strategie coerentă la nivelul conducerii PDL şi că oamenii de acolo sunt mai interesaţi de pielea lor, de ciolanul pe care pot să-l obţină şi de rezolvarea propriilor probleme, nesocotind baza partidului şi voinţa electoratului”, scrie Udrea.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lidl, anunț oficial în prag de sărbători. Retailerul aduce pe rafturile magazinelor sale legume românești cu gustul de altădată
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy