REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO: Coroniţa merge din nou la Brăila

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO: Judeţul Brăila a obţinut, pentru al doilea an consecutiv, cel mai mare procent de promovabilitate la evaluarea naţională, respectiv 87,14%, în condiţiile în care promovabilitatea la nivel naţional a fost de 70,8%.
Marius Neagu
28 iun. 2014, 14:37
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 EDU.RO: Coroniţa merge din nou la Brăila

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014: La evaluarea naţională de anul acesta s-au înscris 2.235 de candidaţi, dintre care 2.193 s-au prezentat pentru susţinerea probelor, iar 1.911 au luat medii peste cinci, 23 dintre aceştia reuşind performanţa de a obţine media zece.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, Iulian Danielescu, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că se aştepta la un asemenea rezultat foarte bun, pentru că s-a muncit mult cu elevii, iar subiectele de la simulări au avut un grad de dificultate mai mare, tocmai pentru a-i determina pe candidaţi să se mobilizeze mai bine.

”Da, mă aşteptam la un asemenea rezultat, pentru că am muncit încă un an de zile. Am monitorizat tot judeţul, pentru a vedea toate deficienţele din sistem, în special pe disciplinele de la Evaluarea Naţională, şi am încercat să schimbăm câte ceva. Noi am dat trei simulări, una a venit cu subiecte de la Ministerul Educaţiei Naţionale, iar două simulări au fost locale. La aceste simulări locale, recunosc că am cerut o ştachetă mai ridicată la subiecte, chiar dacă rezultatele ar fi fost, eventual, mai slabe, pentru a putea mobiliza mai bine profesorii, părinţii, elevii”, a explicat Danielescu.

Şeful ISJ a mai spus că aceste rezultate se datorează profesorilor, dar şi elevilor.

”Sunt sigur că aceste rezultate se datorează şi copiilor şi părinţilor lor, care au înţeles că promovarea la examene şi în viaţă se face doar prin cunoştinţele dobândite în decursul anilor şi nu prin alte metode”, a completat Danielescu.

Judeţul Brăila s-a clasat şi anul trecut pe primul loc pe ţară ca procent de promovabilitate la Evaluarea Naţională cu 89,82%, media la nivel naţional fiind de 75%.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!