BRAZILIA CHILE 4-3 (1-1, 3-2 după loviturile de departajare)

BRAZILIA CHILE: Cele două echipe s-au întâlni de 68 de ori, iar Brazilia a obţinut 48 de victorii. Chile a înregistrat doar 7 succese, iar 13 partide s-au încheiat la egalitate.
Daniel Spătaru
28 iun. 2014, 15:00
BRAZILIA CHILE 4-3 (1-1, 3-2 după loviturile de departajare)

BRAZILIA -CHILE LIVE 3-2!!! Brazilia, calificată la penalty-uri în sferturile CM 2014

BRAZILIA CHILE 1-1: Se vor juca prelungiri

BRAZILIA CHILE 1-1: Min. 55: Gol anulat pentru Brazilia.

BRAZILIA CHILE 1-1: Alexis Sanchez egalează!

BRAZILIA CHILE 1-0:
Echipa Braziliei conduce naţionala Chile cu scorul de 1-0, din min. 18, sâmbătă, pe stadionul ”Minairao” din Belo Horizonte, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie).

Brazilia a deschis scorul în urma unui corner, prin autogolul lui Gonzalo Jara (18), presat de David Luiz.

BRAZILIA CHILE: Echipele de start pentru meciul dintre Brazilia şi Chile, care are loc sâmbătă, pe stadionul ”Minairao” din Belo Horizonte, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie):

Brazilia: 12. Julio Cesar – 2. Dani Alves, 3. Thiago Silva (căpitan), 4. David Luiz, 6. Marcelo – 5. Fernandinho, 17. Luiz Gustavo – 7. Hulk, 11. Oscar, 10. Neymar – 9. Fred. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.

Rezerve: 1. Jefferson, 22. Victor – 8. Paulinho, 13. Dante, 14. Maxwell, 15. Henrique, 16. Ramires, 18. Hernanes, 19. Willian, 20. Bernard, 21. Jo, 23. Maicon.

Chile: 1. Claudio Bravo (căpitan) – 17. Gary Medel, 5. Francisco Silva, 18. Gonzalo Jara – 4. Luis Isla, 20. Charles Aranguiz, 21. Marcelo Diaz, 8. Arturo Vidal. 2. Eugenio Mena – 7. Alexis Sanchez, 11. Eduardo Vargas. Selecţioner: Jorge Sampaoli.

Rezerve: 12. Cristopher Toselli, 23. Johnny Herrera – 3. Miiko Albornoz, 6. Carlos Carmona, 9. Mauricio Pinilla, 10. Jorge Valdivia, 13. Jose Rojas, 14. Fabian Orellana, 15. Jean Beausejour, 16. Felipe Gutierrez, 19. Jose Pedro Fuenzalida, 22. Esteban Paredes.

Arbitru: Howard Webb; arbitri asistenţi: Michael Mullarkey, Darren Cann (toţi din Anglia); arbitru de rezervă: Felix Brych (Germania)

BRAZILIA CHILE: ‘Brazilia şi Chile vor disputa, sâmbătă, la Belo Horizonte (19,00, ora României), primul meci din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie):

Brazilia a eliminat Chile de trei ori la Cupa Mondială până acum. Selecao a învins echipa chiliană în semifinalele turneului găzduit chiar de Chile, în 1962, în optimile ediţiei din Franţa 1998 şi tot în optimi la ediţia precedentă, din Africa de Sud 2010.

Cele două echipe s-au întâlni de 68 de ori, iar Brazilia a obţinut 48 de victorii. Chile a înregistrat doar 7 succese, iar 13 partide s-au încheiat la egalitate.

Atacantul brazilian Neymar şi atacantul chilian Alexis Sanchez sunt coechipieri la FC Barcelona şi prieteni apropiaţi.

Ultimul duel dintre cele două formaţii s-a disputat pe 19 noiembrie, la Toronto (Canada), când Brazilia câştiga cu scorul de 2-1.

Interesant că primele două optimi ale CM 2014 sunt integral sud-americane.

Până în această fază, Brazilia a trecut cu 3-1 de Croaţia, a remizat cu Mexicul (0-0) şi a învins Camerunul cu 4-1.

Chile s-a clasat pe locul secund în Grupa B, după 3-1 cu Australia, 2-0 cu campioana mondială Spania şi 0-2 cu Olanda.

Selecţionata ”auriverde”, condusă de Luiz Felipe Scolari, vizează cucerirea celui de-al şaselea titlu, chiar pe teren propriu, dar primul obstacol, ”La Roja”, este unul dificil, mai ales că brazilienii nu au arătat până acum o formă deosebită. Brazilia are de partea sa statistica, învingând în nouă din ultimele zece confruntări.

Chilianul Arturo Vidal va reveni în prima echipă după ce a lipsit la meciul cu Olanda.

Scolari va începe cu Fernandinho în locul lui Paulinho, iar atacul va fi neschimbat, cu tridentul Hulk, Neymar, Fred.

Partida de pe stadionul ”Mineirao” (58.170 locuri) va fi arbitrată de englezul Howard Webb, cel care a condus finala CM 2010.

BRAZILIA CHILE: ‘Echipele probabile:

Brazilia: 12. Julio Cesar – 2. Daniel Alves, 3. Thiago Silva, 4. David Luiz, 6. Marcelo – 5. Fernandinho, 11. Oscar, 17. Luiz Gustavo – 7. Hulk, 9. Fred, 10. Neymar. Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.

Chile: 1. Claudio Bravo (căpitan) – 17. Gary Medel, 5. Francisco Silva, 18. Gonzalo Jara – 4. Mauricio Isla, 20. Charles Aranguiz, 21. Marcelo Diaz, 8. Arturo Vidal, 2. Eugenio Mena – 7. Alexis Sanchez, 11. Eduardo Vargas. Selecţioner: Jorge Sampaoli.


BRAZILIA CHILE: ‘Umbra condorului Rojas planează încă asupra Chile’, scrie agenţia France Presse, într-un comentariu în care abordează încărcătura, mai ales de ordin emoţional, sub care se va desfăşura sâmbătă, la Belo Horizonte, meciul dintre Brazilia şi Chile, din optimile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal. 

Portarul chilian Roberto Rojas, supranumit Condorul, şi-a încheiat brutal cariera acum un sfert de secol, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, după ce, la un meci Brazilia-Chile, disputat pe 3 septembrie 1989, a fost rănit grav. În acea partidă, Chile, care trebuia să câştige pentru a putea participa la Mondialul din Italia, era condusă cu 1-0, când portarul s-a prăbuşit pe gazon, lovit de un foc bengal aruncat din tribună. Roberto Rojas, căpitanul echipei, cu faţa în sânge, a fost scos de pe teren pe braţe de coechipieri, care nu au mai revenit la joc.

Chilienii ar fi putut spera să se dispute un nou meci, pe teren neutru, sau Brazilia să fie sancţionată cu pierderea punctelor puse în joc. Dar versiunea agresiunii, care nu a fost filmată, îşi pierde rapid din forţă, fotografiile arătând doar că un foc bengal a căzut destul de departe de portar. Adevărul despre acest veritabil ‘Maracanazo’ chilian (după denumirea folosită pentru a descrie dezastrul Selecao, după înfrângerea din finala mondială din 1950, în faţa Uruguayului, a plutit câteva luni într-o ceaţă totală, până când portarul chilian s-a confesat cotidianului chilian La Tercera, care i-a publicat mărturisirile pe 25 mai 1990, sub titlul ‘Eu sunt vinovat’.

Roberto Rojas explică, în această declaraţie, că a premeditat totul, ascunzând în mănuşi o lamă de bisturiu, pentru a putea simula o rănire în cazul în care meciul lua o turnură defavorabilă pentru Chile. Şi a mai precizat că vice-căpitanul chilian, Fernando Astengo, era parte din complot. 

După o lungă anchetă, FIFA a adoptat o serie de sancţiuni: Chile a fost eliminată din calificările pentru Mondialul 1994, preşedintele federaţiei, Sergio Stoppel, antrenorul Orlando Aravena şi Astengo au fost suspendaţi 5 ani, iar Roberto Rojas a fost radiat pe viaţă. 

La 32 de ani, Roberto Rojas, considerat ca unul dintre cei mai bun portari sud-americani, îşi vede, astfel, cariera de jucător terminată. În 2000, FIFA a acceptat, în cele din urmă, să ridice această sancţiune, fostul ‘condor’ reapărând în fotbal, ca antrenor cu portarii la clubul din Sao Paulo, unde evolua în momentul acelui episod. 

Acest scandal este o pată de neşters pentru fotbalul chilian, care a trebuit să aştepte 1998 şi Cupa Mondială din Franţa pentru a se remarca din nou în străinătate. Condusă de Ivan Zamorano, selecţionata chiliană a reuşit să se califice pentru optimile de finală unde a fost învinsă detaşat de Brazilia (4-1).

La un sfert de secol de la acest imens scandal, Roberto Rojas trăieşte tot în Brazilia, unde a urmărit de aproape parcursul selecţionatei chiliene la acest Mondial-2014. Starea sa de sănătate foarte precară nu-i permite, totuşi, să asiste la toate meciurile selecţionatei chiliene, fostul portar suferind o grefă de ficat, din cauza unei hepatite C.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Irisha, primul interviu despre iubitul care o răsfață cu zeci de trandafiri și cadouri scumpe. Ce nu ar putea să îi ierte niciodată partenerului de viață
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Ce semnificație au, de fapt, simbolurile de pe eticheta hainelor. Puțini știu ce înseamnă și așa își strică îmbrăcămintea și mașina de spălat
Capital.ro
S-a aflat pentru cine a lucrat Călin Georgescu. De-acum, adio candidatură!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
Adevărul despre tăierile de posturi la CJ Bihor. Cine sunt cei doi angajați care au reușit să câștige în instanță
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Cum a reacționat Beni, după ce a văzut-o pe Dana Roba alături de alt bărbat. Primele declarații: ”Este istorie” | VIDEO
Spynews
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Două avioane au cerut să se întoarcă la sol!
Evz.ro
Meghan Markle a declanșat alarma la Palat. N-a ținut cont nici de Harry
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
kanald.ro
Pensii 2025: Ce se întâmplă cu indexarea? Avertismente dure pentru 5 milioane de români
Cancan.ro
Teofan Sasca, băiatul unui preot din Botoșani, muncește pe tractor și face senzație pe Youtube
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa, Cristela, în culmea fericirii. Au anunțat personal bucuria: În inima noastră...
StirileBZI
Amendă de 2.500 lei pentru cei care stau la bloc dacă nu fac asta! Este legat de numărul apartamentului
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Manifestații în Transnistria pentru livrarea gazelor rusești către Republica Moldova
MediaFlux
PUTIN, mesaj pentru TRUMP! Anunțul venit de la Moscova: AȘTEPTĂM SEMNALE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
De la horă la petarde: cum s-a transformat Ziua Unirii în Ziua Dezbinării