Decizia a fost luată de primarul din Ciurea. Sătul să tot repare drumul şi să-i audă pe oameni cum se plâng că le crapă pereţii caselor, a decis să bună bariere, informează România TV.
Oamenii din sat spun că este o idee bună. Cu acordul poliţiei şi al consiliului local, primarul a instalat nu mai puţin de 12 bariere pe mai multe porţiuni de drum din sat.
„Având în vedere ca se construieste foarte mult, sunt investitori care fac case, traficul cu maşini grele care cară cărămidă, betoane, pompe e destul de intensşi pentru a-mi proteja lucrările a fost necesar. 30 de lei nu e puţin, nu este nici mult. Când se eliberează chitanţa de poliţia locală i se trece numele celui care beneficiază de materialele de constructii. Sunt zile când s-au înregistrat 10-12 ridicări de barieră pentru camioane„, a declarat Constantin Lupu, primarul comunei Ciurea.
Primarul susţine însă că taxa de 30 de lei va fi scoasă. Asta însă abia peste cinci ani cand ies din garanţie lucrările de reabilitare la drumurile din sat.