„Noi îl sprijinim pe Sorin Oprescu şi propunerile lui. Dacă PNL – PDL îi va pune piedici, probabil vor lua 5% la următoarele alegeri. Ceea ce mă interesează pe mine, ca om care-l sprijină, e ca Oprescu să-şi continue proiectele şi să nu fie împiedicat de nişte politruci. Că dacă vă întreb cum îi cheamă pe aceşti consilieri, nici nu ştiţi. Nimeni nu ştie, toată lumea ştie de Oprescu şi de primarii de sector”, a declarat Victor Ponta.
Luni, PSD a pierdut majoritatea în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Cei doi viceprimari de la PSD, Dan Darabont şi Marcel Nicolaescu, au fost schimbați din funcție, de noua majoritate formată între PNL şi PDL, cu ajutorul a trei consilieri ai PP-DD.
Marcel Nicolaescu (fost membru PNL care a trecut recent la PSD) și Dan Darabont (PSD) au fost schimbaţi din funcţii.
În locul lor au fost votaţi, cu 28 de voturi din 28, Lucian Iliescu (PDL) şi Richard Ghita Vicenţiu (PP-DD), urmând sa fie votaţi de consilierii generali.