Măsura a fost luată din cauza debitelor de 44.260.915 lei pe care le au de achitat asociaţiile de proprietari pentru apa caldă şi căldura distribuită în ultimii doi ani, potrivi purtătorului de cuvânt al RAAN, Carmen Stănescu.
„Noi am somat de câteva luni rău-platnicii asupra deciziei pe care o vom lua în speranţa că vor plăti, măcar eşalonat, o parte din restanţe. Cu toate acestea gradul de colectare a datoriilor nu a crescut”, a precizat Carmen Stănescu, potrivit Agerpres.
Reprezentanta RAAN a mai arătat că nu se va renunţa la sistarea furnizării agentului termic decât în condiţiile în care datornicii vor începe să-şi achite obligaţiile contractuale stabilite de comun acord.
RAAN, din cauza debitelor de peste 400 milioane de lei, se află în procedură de reorganizare începând cu data de 20 martie 2014, iar întârzierile la plată a contravalorii energiei termice utilizată zilnic de populaţia din Drobeta Turnu Severin influenţează negativ veniturile obţinute din vânzarea energiei electrice şi a apei grele produsă la sucursala Romag-Prod.