Dosarul privatizării ICA. Judecătorii pun SECHESTRU pe bunurile lui Dan Voiculescu. Următorul termen: 7 iulie

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis să instituie sechestru pe o parte din bunurile lui Dan Voiculescu, în dosarul în care este acuzat de privatizarea frauduloasă a ICA. Voiculescu s-a prezentat marţi, pentru prima dată, în faţa noului complet de judecată, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea. Avocaţii inculpaţilor au încercat să obţină o nouă amânare a procesului, solicitând schimbarea completului, însă cererea le-a fost respinsă. Procesul se va relua la data de 7 iulie.
Ionela Marcu
01 iul. 2014, 12:58
Dosarul privatizării ICA. Judecătorii pun SECHESTRU pe bunurile lui Dan Voiculescu. Următorul termen: 7 iulie

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit ca pe 7 iulie să înceapă audierea inculpaţilor în dosarul privind privatizarea Institutului pentru Cercetări Agricole (ICA), printre care se află şi Dan Voiculescu.

La termenul de marţi al procesului, avocaţii au încercat fără succes să amâne dosarul, ei solicitând inclusiv recuzarea celor doi noi judecători din dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

Magistraţii au decis în schimb extinderea sechestrului asigurator pe o parte din averea lui Dan Voiculescu.

Astfel, Instanţa a pus sechestru pe 36 de hectare care aparţineau ICA, peste 9 milioane de acţiuni de la Compania de Cercetări Aplicate şi Investiţii donate de Dan Voiculescu fiicei sale Camelia Voiculescu şi pe alte 9 milioane de acţiuni donate celeilalte fiice, Corina Voiculescu, scrie Agerpres.

De asemenea, instanţa a dispus sechestru şi pe averea altor inculpaţi, printre care şi asupra unui împrumut luat de Sorin Pantiş, fost ministru al Comunicaţiilor, de la HVB Bank.

Aceste decizii i-au nemulţumit pe avocaţi, care au formulat o altă cerere de recuzare a noului complet, format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

‘V-aţi dovedit părtinitoare. Se simte din ceea ce faceţi. Aţi călcat în picioare drepturile procesuale ale părţilor. Nu vă luaţi dusă de val’, i-a spus avocatul lui Pantiş judecătoarei Camelia Bogdan. Instanţa a respins însă cererea de recuzare.

Dan Voiculescu: Nu mi-e TEAMĂ de noul complet. Doamna judecător e specializată în SPĂLAREA BANILOR VIDEO

Avocaţii inculpaţilor au mai cerut, marţi, o dată schimbarea completului de judecată.Gheorghiţă Mateuţ, avocatul lui Dan Voiculescu, a cerut voie să consulte câteva minute dosarul, după care a atras atenţia că nu există niciun înscris privind modul în care au fost desemnaţi noii judecători din acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

În consecinţă, el a cerut amânarea procesului, însă cererea sa a fost respinsă. Apoi, un alt avocat a cerut recuzarea celor doi judecători, însă şi această cerere a fost respinsă.

Judecătoarea Camelia Bogdan a pus în dezbatere excepţiile ridicate de avocaţi la un termen anterior, prin care se solicita anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanţelor ca parte civilă în dosar şi trimiterea la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept. Şi aceste excepţii au fost respinse de către instanţă, iar procesul continuă.

Înainte de începerea şedinţei, Dan Voiculescu declara că nu îi este teamă de noul complet de judecată.

M-am uitat pe CV-ul doamnei judecător Camelia Bogdan şi am văzut că e documentată, e preocupată de studiu, are foarte multe comunicări, lucrări şi e specializată în spălarea banilor. Am mare încredere că, fiind specializată în spălarea banilor, va fi în măsură să vadă cum mi-am spălat eu banii cu propriii bani, pentru că acolo e vorba numai de banii mei, nu s-a spălat niciun alt ban, ca atare, comparaţia cu Vîntu nu are nicio legătură‘, a susţinut Voiculescu.

Dan Voiculescu, cuvinte grele în scandalul Bercea-Mircea Băsescu: E NEBUN, nu e normal la cap VIDEO

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.
 
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene, 2.500 de euro/cap de locuitor și aproape că nu mai există șomeri
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. S-a chinuit mult în ultimele clipe
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România: Silviu Prigoană a aflat…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
substantial.ro
Sara Duterte amenință cu asasinarea președintelui Filipinelor, Ferdinand Marcos Jr.
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni