Chiţoiu: Reducerea CAS reprezintă o gură de oxigen pentru mediul de afaceri

Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu consideră că scăderea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator va reprezenta o 'gură de oxigen' pentru mediul de afaceri şi apreciază într-o declaraţie de presă votul dat miercuri în Camera Deputaţilor pentru adoptarea proiectului de lege care stabileşte această măsură, transmite Agerpres.
Filip Stan
02 iul. 2014, 14:34
Chiţoiu: Reducerea CAS reprezintă o gură de oxigen pentru mediul de afaceri

‘Vreau să-mi exprim încă o dată satisfacţia şi aprecierea atât a deciziei politice de a reduce CAS, începând cu 1 octombrie, cât şi a votului dat azi în Parlament pentru adoptarea proiectului de lege. Reducerea contribuţiilor sociale este o măsură cu o puternică amprentă liberală pe care am introdus-o în programul de guvernare al USL, în calitate de co-autor, alături de neimpozitarea profitului reinvestit. În perioada în care am condus Ministerul de Finanţe am susţinut şi promovat aceste măsuri, inclusiv în cadrul negocierilor cu instituţiile financiare internaţionale şi am convingerea că scăderea CAS cu 5pp la angajator reprezintă o gură de oxigen pentru mediul de afaceri, cu un impact important în scoaterea la suprafaţă a unui număr semnificativ de locuri de muncă’, susţine Chiţoiu într-un comunicat transmis de Departamentul de Comunicare al Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale.

Potrivit fostului ministru al Finanţelor, împreună cu măsura neimpozitării profitului reinvestit, această reducere a contribuţiilor la angajator va capitaliza mediul de afaceri, va duce la creşterea investiţiilor şi va contribui la crearea de noi locuri de muncă, ceea ce în final se va traduce inclusiv printr-o creştere a veniturilor bugetare.

‘Avem nevoie de consecvenţă în ce priveşte implementarea măsurilor economice liberale şi mi-ar plăcea să cred că întreaga clasă politică înţelege necesitatea continuării programului economic al USL, un program în care viziunea liberală urmăreşte sprijinirea şi dezvoltarea clasei de mijloc, a antreprenorilor, a tuturor celor care aduc plus valoare economiei româneşti. Dincolo de scandalurile politice, cred cu tărie că doar acest gen de măsuri pot contribui decisiv la dezvoltarea unui mediu de afaceri puternic şi consolidat structural, la creşterea bunăstării şi a nivelului de trai’, arată Chiţoiu.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal care prevede reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, măsură care urmează să intre în vigoare începând cu 1 octombrie.

Pentru acest proiect de lege au votat 304 deputaţi, nu a fost nicio abţinere şi niciun vot împotrivă. Proiectul a fost adoptat şi de Senat iar Camera este for decizional.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Programul Visa Waiver. Informațiile pe care le așteaptă toată România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?