Aproape 10.000 de tichete au fost rezervate în Programul RABLA 2014

Un număr de 9.897 de tichete au fost rezervate, până în prezent, în Programul "Rabla" din acest an, echivalentul a circa 60% din totalul alocat, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Attila Korodi, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Iulian Tudor
03 iul. 2014, 08:38
Aproape 10.000 de tichete au fost rezervate în Programul RABLA 2014

Potrivit ministrului, în acest an, vânzările de maşini noi au crescut în România cu 4% faţă de datele centralizate în anul anterior.

„Avem o creştere de peste 4% a vânzărilor de autoturisme noi în 2014 faţă de 2013. Un alt aspect important este că nu avem raportate nereguli. Asta înseamnă că introducerea tichetelor electronice a fost un lucru benefic. Astăzi, la ora 9.00, au fost rezervate 9.897 de tichete, deci au rămas disponibile 7.103 tichete. Ritmul de acordare a tichetelor valorice a fost de aproximativ 3.000 pe lună. Asta ne face să credem că, până în septembrie-octombrie, vom epuiza toate tichetele disponibile”, a menţionat Korodi.

De asemenea, din datele prezentate reiese că, la nivel judeţean, pe primul loc la rezervări este Municipiul Bucureşti, cu 2.593 de rezervări, urmat de judeţele Argeş (534) şi Constanţa (496). La polul opus, se situează judeţele Mehedinţi (56 de rezervări), Bistriţa – Năsăud (44) şi Sălaj (21). Pe de altă parte, în cazul persoanelor juridice, au fost înregistrate la Administraţia Fondului pentru Mediu peste 1.000 de dosare de cerere, acestea fiind în curs de analiză.

„Până în acest moment au fost acceptate 495 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice din totalul de 3.000 alocate programului. În acest caz, cei interesaţi îşi pot depune dosarele până la data de 1 septembrie 2014. Vreau să subliniez că acest lucru este valabil inclusiv pentru persoanele juridice şi instituţiile publice ale căror dosare au fost respinse până acum. Am unele nemulţumiri în ceea ce priveşte acordarea eco-bonusului. În primele trei luni ale anului au fost acordate 586 de eco-bonusuri. Ne gândim serios să creştem valoarea eco-bonusurilor pentru ediţia din anul viitor”, a afirmat ministrul Mediului.

Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul „Rabla” se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, îşi pot casa maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Pentru ediţia din acest an a Programului ‘Rabla’, lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, sunt alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice.

Posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul ‘Rabla’ pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, la fel ca şi anul trecut.

Pentru ediţia din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, iar persoanele fizice care doresc să beneficieze de un tichet electronic se pot adresa direct producătorilor/dealerilor validaţi în program.

În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Cel mai dement scenariu despre Biden: Mort din 2019, înlocuit de un actor sau robot
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tensiuni între Ucraina și Slovacia: Zelenski acuză sprijinul lui Fico pentru Rusia
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!