Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea salubrizării

Legea salubrizării. Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, informează Agerpres.
Romania TV
03 iul. 2014, 12:14
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea salubrizării

Legea salubrizării. Pe 24 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat cererea de reexaminare formulată de şeful statului în cazul acestui proiect.

Legea salubrizării. Şeful statului atrăgea atenţia în cererea de reexaminare asupra modului în care sunt atribuite contractele de delegare a gestiunii pentru activităţile serviciului de salubrizare.

„Considerăm că procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare trebuie să fie realizată pe baza unor criterii care să asigure transparenţă, condiţii de egalitate, nediscriminare şi predictibilitate. Totodată, atribuirea contractelor de delegare trebuie să urmeze respectarea criteriului ofertei celei mai avantajoase atât din punct de vedere al calităţii serviciilor prestate, cât şi cu privire la costul acestor activităţi”, susţinea el.

Preşedintele Băsescu aprecia că procedura prevăzută în forma legii „asigură cadrul legal potrivit pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare, nefiind necesară stabilirea unei proceduri distincte”.

DailyBusiness
Mircea Geoană ripostează dur la adresa Austriei: „Încetați acest joc ostil și populist la adresa țării noastre!”
Spynews
Fiica lui Codin Maticiuc și a Anei Pandeli împlinește doi ani. Mesajul emoționant transmis de mămică: „N-am uitat nicio zi”
Bzi.ro
Cu cine a plecat Mario Fresh în Dubai, după despărțirea de Alexia Eram: ”Mă mut aici!”
Fanatik.ro
Ce conțin, de fapt, faimoasele dulciuri Kinder. Românii le cumpără de ani buni pentru copii, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
România a mai pierdut o stea. Maestrul cântecului s-a stins din viață: Te vom asculta cântând în ceruri!
Playtech.ro
Cum arăta Anca Țurcașiu la 17 ani. Imaginea a șocat, e de NERECUNOSCUT
DailyBusiness
Tronsonul 5 al Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. , aproape finalizat!
Adevarul
Anunțul Bruxelles-ului după ce Austria a pus din nou frână aderării României la Schengen
wowbiz.ro
Andreea Raicu, primele declarații despre nuntă! Vedeta a uimit pe toată lumea vorbind despre fericitul eveniment
Spynews
Ce spune Anamaria Prodan după ce a fost acuzată în instanță că ar fi întreținut relații cu: Gigi Becali, Giovanni Becali, Cristi Borcea, Florin Răducioiu: „Nu mai stăm să ne certăm”
Spynews
Imagini spectaculoase pe cerul României. Aurora Boreală a putut fi văzută din mai multe locuri din țară / FOTO
Evz.ro
Trei zodii care adoră conflictele. Îi fac pe cei din jurul lor să se certe mereu
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Cancan.ro
”Gică Popescu e un mincinos, Craioveanu umbla cu două...” Mama Oanei Deselnicu își desființează foștii ”gineri”!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Codul Rutier 2024. Documentele obligatorii pe care trebuie să le ai în mașină
StirileBZI
Se schimbă salariul minim! Câți bani vor lua românii de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
substantial.ro
Uraganul Milton lasă peste două milioane de locuințe fără curent în Florida
MediaFlux
SENIORII au DAT LOVITURA! ANUNȚ privind BANII! E bucurie IMENSĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Dispare cea mai frumoasă parte a caroseriei automobilelor. Maşinile electrice nu mai au ceva asemănător