Tăriceanu şi-a lansat NOUL PARTID şi CANDIDATURA la prezidenţiale

Călin Popescu Tăriceanu şi-a lansat, joi, noul partid - Partidul Liberal Reformator (PLR), dar şi candidatura la alegerile prezidenţiale.
Iulian Tudor
03 iul. 2014, 14:32
Tăriceanu şi-a lansat NOUL PARTID şi CANDIDATURA la prezidenţiale

Călin Popescu Tăriceanu și-a oficializat candidatura la alegerile prezidențiale, odată cu lansarea noului său partid.

Evenimentul de lansare a PLR a avut loc la sediul Institutului de Studii Liberale, la acesta participând mai mulţi parlamentari care au făcut parte din PNL, printre care Daniel Chiţoiu, Daniel Barbu, Mihai Stănişoară, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Sorin Ilieşiu.

„Vă anunţ oficial că am pornit pe drumul fondării Partidului Liberal Reformator, care va deveni în timpul cel mai scurt cel mai important partid liberal de pe scena politică. Totodată, anunţ şi candidatura mea la preşedinţia României”, a spus Tăriceanu.

Tăriceanu a arătat că Traian Băsescu a promovat un model „malefic pentru România”, acela de „preşedinte-stat”, interesat de avantajele funcţiei şi România are nevoie de un nou model de preşedinte, un „preşedinte al cetăţenilor”.

„După zece ani de mandat prezidenţial, am asistat la un model prezidenţial care este malefic pentru ţară. Preşedintele simultan cu şeful de partid, şeful de partid care a fost interesat nu numai de conflicte, dar şi de asigurarea celor din jurul lui, asigurarea beneficiilor materiale pentru membrii familiei, pentru colaboratorii apropiaţi. (…) Preşedintele nu numai că a fost preşedinte jucător, dar a jucat cu gândul la toate avantajele pe care i le conferă funcţia. A jucat într-un stil primitiv, de acaparare a puterii. (…) Traian Băsescu a acaparat treptat toate instituţiile fundamentale ale statului. Modelul promovat a fost, mai degrabă, de preşedinte-stat„, a spus Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI Ponta nu exclude REFACEREA USL alături de partidul lui Tăriceanu: Dacă se poate, sigur că da VIDEO

Cât priveşte noul partid, Tăriceanu a precizat că „liberalismul din România merge mai departe” în ciuda faptului că PNL a ales să îşi renege valorile şi principiile.

„Acest moment, pentru mine, nu este lipsit de emoţie. Din păcate pentru noi, PNL a ales să îşi renege istoria, tradiţia şi, ceea ce e mai important, valorile şi principiile, familia europeană şi, până la urmă, probabil, chiar şi numele. (…) Vă pot asigura că liberalismul merge mai departe. Sunt prezenţi aici, în sală, parlamentari, membri ai PNL din anii 1990, care au venit în PNL nu pentru o persoană anume, nu pentru funcţii sau măriri, ci din convingere. Cu toţii am împărtăşit aceleaşi valori şi aceleaşi idei şi am militat pentru ele vreme de 24 de ani. Vă daţi seama? Şi pentru mine este un moment foarte greu, dar trebuie să avem curajul şi să o luăm de la capăt”, a arătat Tăriceanu.

CITEŞTE ŞI Tăriceanu: Voi candida la Preşedinţia României. Voi anunţa candidatura în această săptămână

Fostul premier a spus că în acest partid sunt parlamentari care au venit în PNL nu pentru funcţii, ci din convingere şi cu care a împărtăşit aceleaşi valori liberale şi au curajul să o ia de la capăt.

Tăriceanu declara zilele trecute că mizează pe trecerea în formaţiunea pe care o înfiinţează a unui număr de 20 de parlamentari.

Miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, 12 liberali au anunţat că demisionează din PNL: Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu, Viorel Palaşcă, Ioan Cupă, Andrei Gerea, Sorin Teju, Ioan Viorel Teodorescu, Mihai Stănişoară, Daniel Chiţoiu, Nicu Marcu, Gheorghe Mirel Taloş şi Radu Stroe.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
O adolescentă s-a aruncat în fața metroului din București! Incidentul a creat haos pe magistralele 1 și 3
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“