Un grup care urmăreşte să demaşte corupţia şi crima organizată în Europa de Est – Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate şi Corpuţiei (The Organised Crime and Corruption Reporting Project – OCCRP) – afirmă că un jurnalist din cadrul acestei organizaţii a achiziţionat în iunie un lansator de grenade (RPG) de la o grupare de tip mafiot din Chişinău.
Proiectul afirmă, citându-l pe Ion Druţă, un membru al grupării, că arma provine de la Armata a 14-a rusă. O unitate din cadrul acesteia este staţionată de 20 de ani pe teritoriul regiunii separatiste moldovene Transnistria, în pofida voinţei Chişinăului, într-o misiune de menţinerea păcii.
Potrivit Proiectului, acest episod demonstrează cât de uşor îşi pot procura separatiştii armament. Jurnalişti de la OCCRP afirmă că i-au cerut lui Druţă să le procure 30 de pistoale ruseşti, cinci RPG-uri şi muniţie, în valoare totală de 29.000 de euro, iar acesta a cerut o săptămână pentru a procura armamentul,