BAC 2014, SUBIECTE GENETICĂ Şi ECOLOGIE UMANĂ BACALAUREAT 2014, BACALAUREAT 2014, SUBIECTE GENETICĂ Şi ECOLOGIE UMANĂ BAC, SUBIECTE BAC, SUBIECTE BAC. Absolvenţii de liceu au susţinut, vineri, 4 iulie, proba la alegere a profilului, ultima din cadrul examenului de bacalaureat 2014.
La proba la alegere a profilului (anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană, biologie vegetală şi animală, chimie, economie, fizică, filosofie, geografie, informatică, logica, argumentare şi comunicare, psihologie, sociologie), elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva cele trei subiecte. Fiecare subiecte este notat cu 30 de puncte. Examenul s-a desfăşurat între orele 9.00 şi 12.00.
„Georgiana-Carmen Turbureanu, unul dintre cei doi elevi acuzaţi de ‘tentativă de fraudă’, nu a copiat nimic, ci a cedat, în cele din urmă, la multiplele insistenţe ale candidatului din banca din faţă, dublate de ale celui cu două bănci în faţă, care îi perturbau atenţia la subiecte, de a îi permite să îi ia ciornele de pe bancă, pentru a se putea inspira din ele la examen. Totul desfăşurându-se într-o sală scăpată de sub control de supraveghetori, în care, pe parcursul examenului, mai mulţi candidaţi s-au întors în mod repetat pentru a comunica cu colegii în vederea rezolvării subiectelor de examen, după cum se poate observa în înregistrarea video făcută cu camera de supraveghere”, susţine familia elevei, potrivit Agerpres.
Rudele elevei susţin că au sesizat şi organele statului.
„Se pune, atunci, întrebarea: de ce a fost eliminată din examen şi i s-a anulat startul în carieră, într-un exces de zel manifestat prin abuz de putere? Pentru că a fost un complice la tentativă de fraudă, în condiţiile în care regulamentul Bacalaureatului specifică pedepsirea prin eliminare a candidaţilor care chiar încearcă să fraudeze, deci să beneficieze de ajutor în rezolvarea subiectelor pentru a înşela sistemul de evaluare?”, mai spune familia elevei.
De cealaltă parte, Comisia de Bacalaureat care nu i-a permis elevei să susţină vineri ultima probă a examenului de Bacalaureat a precizat că a fost aplicată o procedură legală în acest caz.
„A fost aplicată procedura de eliminare a doi candidaţi în urma constatării de cei doi asistenţi a tentativei de fraudă. Această procedură s-a aplicat ca urmare a declaraţiilor scrise şi susţinute de către cele două eleve. În aceste declaraţii fetele recunosc că au încălcat normele metodologice privind examenul de Bacaluareat”, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei, Adrian Burlan.
Potrivit regulamentului, cele două fete nu vor putea susţine examenul de bacalaureat în următoarele două sesiuni.
VEZI MAI JOS:
EDU.RO, BACALAUREAT 2014: Candidaţii care copiază sunt eliminaţi din examen şi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale bacalaureatului.
Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.
De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.
Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.
Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale.
Aceşti candidaţi nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Comisiile de bacalaureat judeţene, respectiv cea a municipiului Bucureşti trebuie să se asigure că sunt camere de supraveghere video funcţionale în toate sălile de examen, în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările scrise.
Aceste comisii răspund pentru buna organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat şi stabilesc componenţa comisiilor din centrele de examen cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probelor scrise, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică.
Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen şi de evaluare, inclusiv persoanele de contact sau informaticienii, sunt selectate din alte unităţi şcolare decât cele din care provin candidaţii arondaţi centrelor.
Afişarea rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie (până în ora 12.00). În aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile (între orele 12.00 – 16.00). Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 – 10 iulie.
Pe 11 iulie vor fi afişate REZULTATELE DUPĂ CONTESTAŢII LA BACALAUREAT 2014. RomaniaTV.net îţi prezintă, în timp real, REZULTATELE FINALE LA BACALAUREAT 2014.
BACALAUREAT 2014. După simulări peste simulări şi meditaţii intensive, absolvenţii de liceu au intrat pe 10 iunie în focurile examenului de Bacalaureat. Examenul de maturitate vine după eşecul din ultimii ani, când aproape jumătate dintre candidaţi au repetat testele în toamnă. Şi, la fel ca în anii trecuţi, mulţi dintre elevi au venit pregătiţi doar la capitolul vestimentaţie.
Citeşte şi: BACALAUREAT 2014 Pricopie, ANUNŢ IMPORTANT înainte de proba la limba română scris
Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat în prima sesiune, mai au o şansă anul acesta, la sesiunea din toamnă. Probele scrise la a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2014 încep pe 25 august, cu examenul la limba şi literatura română, primele rezultate urmând să fie afişate pe 1 septembrie 2014.
Citeşte şi: EDU.RO: Tot ce trebuie să ştii despre BACALAUREAT 2014. REZULTATE BAC 2014, pe 11 iulie
BAC 2014. Sesiunea august-septembrie 2014:
BACALAUREAT 2014: Cea mai stupidă eliminare din examen
Promovabilitatea la prima sesiune a examenului de bacalaureat anul trecut, înainte de contestaţii, după centralizarea tuturor datelor, a fost de 55,4%, iar după rezolvarea contestaţiilor – de 56,4%. Atunci au promovat examenul de bacalaureat 63,1% dintre absolvenţii promoţiei 2012 – 2013 şi 31,7% dintre absolvenţii promoţiilor anterioare.
În 2013 a fost prima dată când elevii au primit subiecte diferenţiate în concordanţă cu programa şcolară şi cu numărul de ore urmat de elevi. În 2014, elevii au primit tot subiecte diferenţiate în funcţie de profil.
BACALAUREAT 2014 LIMBA ROMÂNĂ EDU.RO. Vezi aici SUBIECTELE ŞI BAREMUL DE CORECTARE