Adrian Ichim, preşedintele filialei PNL Buhuşi, a încercat să se sinucidă prin spânzurare, joi seara, fiind salvat din tentativa sa de apariţia unui prieten, alertat de primirea unui mesaj misterios în care Ichim vorbea de faptul ‘pleacă’ şi invoca termeni testamentari.
Bărbatul l-a descoperit pe liderul liberal buhuşean atârnând de o curea fixată în grinda unei hale de la ferma sa din comuna Racova.
Surse de la Spitalul din Buhuşi, unde a fost transportat bărbatul, afirmă că acesta intrase în stop respirator, dar intervenţia operativă a prietenului şi apoi a medicilor i-au salvat viaţa.
Om de afaceri, căsătorit şi având trei copii, Adrian Ichim gestionează activitatea unei firme specializate în creşterea şi îngrijirea animalelor, desfacerea cărnii şi a produselor din carne, dar şi a unui restaurant.
La ultimele alegeri locale din 2012, el a candidat din partea PNL pentru funcţia de primar în Buhuşi, fiind în prezent consilier local.