„E în matricea lui. Eu cred că nu se simte extrem de bine domnul Voiculescu. Astăzi are un proces important. Pe de altă parte vedeţi, în fiecare zi trebuie să se prezinte la Poliţia din Ilfov pentru că este sub supraveghere judiciară. Nu pot fi şi nu am fost niciodată de acord cu el. Monica Macovei şi-a făcut datoria„, a spus liderul democrat-liberal înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, potrivit Agerpres.
Referitor la afirmaţia Monicăi Macovei cum că ar fi fost agresată de Dan Voiculescu pentru că i-ar fi cerut modificarea unei legi, Blaga a spus: ‘Nu ştiam că au fost astfel de acţiuni, dar o cred pe Monica’.
Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a spus că nu vede când Monica Macovei ar fi defăimat România.
‘Dimpotrivă, ştiu că este un europarlamentar foarte apreciat la Bruxelles. Nu are rost să transferăm în exterior dispute politice interne’, a mai spus Predoiu.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a anunţat luni că va susţine un proces împotriva eurodeputatei Monica Macovei pentru defăimarea României, în legătură cu o serie de declaraţii despre fraudarea referendumului din 2012 pe care aceasta le-a făcut în plenul Parlamentului European.
Voiculescu a adăugat că nu are confirmarea că acţiunea împotriva Monicăi Macovei a început, dar a susţinut că se va întâmpla în zilele următoare.
Pe 12 septembrie 2012, europarlamentarul Monica Macovei a vorbit în plenul Parlamentului European despre fraude comise la referendumul de destituire a preşedintelui Traian Băsescu, estimate la 1,5 milioane de voturi.
‘Procurorii cercetează fraude la referendum, sunt în lucru peste 500 de dosare. În unul din dosare sunt alegaţii de 1,5 milioane de voturi fraudate. Trebuie menţinute aceste dosare şi apăraţi procurorii pentru că se încearcă îndepărtarea lor. Fraudarea unui vot este forma de corupţie cea mai urâtă pentru că este împotriva poporului’, declara atunci Macovei.