MRU a spus ca Elena Udrea l-a atacat in ultima vreme in mod „injurios”. „Sincer, cred ca rolul doamnei Udrea in politica este profund toxic”, a spus Ungureanu la Gandul Live.
Intrebat despre faptul ca Elena Udrea a fost sustinuta de Traian Basescu, Ungureanu a spus ca ii face presedintelui un merit din faptul ca a incercat sa promoveze oameni de valoare, in timp, mentionand insa ca acestia au plecat.
Fostul premier a spus ca este de parere ca unul dintre oamenii care au contribuit la despartirea presedintelui Basescu de oamenii de calitate cu care acesta a lucrat – incepand cu Andrei Plesu si terminand cu Teodor Baconschi si Adrian Papahagi – este tocmai Elena Udrea.
Liderul Fortei Civice a spus ca tonul raspunsurilor care i-au venit, pe diverse cai, la articolele pe care le-a scris recent, in presa, este asemanator celui din perioada stalinista. „Nu ai ce sa cauti in dreapta politica cu gandire stalinista si cand te astepti doar la cultul personalitatii”, a spus Ungureanu.
MRU a mai spus ca exista doua nume in politica romaneasca de care nu poti face abstractie cand este vorba despre cei 10 ani de mandat ai presedintelui Basescu: Dan Voiculescu si Elena Udrea.
„Sincer, nu cred ca doamna Udrea a avut prieteni onesti care sa-i traga maneca„, a spus Ungureanu.
Presedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, ca Mihai Razvan Ungureanu incearca sa intre in proiectul de unificare atacand-o pe ea si pe presedintele Traian Basescu si a aratat ca, daca cineva se dezice de un lucru pe care l-a sustinut, atunci da un semnal catre electorat ca este oportunist.
REPLICA Elenei Udrea la ultimul atac al lui MRU
„Vedem astazi ca unii incearca sa intre in proiectul de unificare a dreptei si ma refer la domnul Ungureanu, motiv pentru care vrea sa plateasca un pret, pretul fiind sa ma atace pe mine si sa-l atace pe presedinte. Deci cred ca nu este nevoie sa ne certam intre noi, dar pe de alta parte electoratul trebuie sa stie ce reprezinta fiecare de fapt”, a spus Udrea, intrebata in legatura cu faptul ca liderul FC i-ar fi cerut sa se retraga.
Udrea a spus ca ea intelege ca pentru unii nu conteaza mostenirea lui Traian Basescu avand in vedere ca PDL si PNL fac fuziunea impotriva presedintelui, dar pe cei din PMP ii intereseaza si electoratul si mostenirea lui Traian Basescu.