‘Institutul Naţional de Statistică a transmis luni faptul că salariul mediu nominal net din România, de la nivelul lunii mai, a crescut cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în spaţiul public se încearcă manipulativ să se acrediteze ideea că salariul mediu brut de la nivelul lunii mai a scăzut cu 2,8% faţă de luna precedentă, ocolind adevărul, anume că în luna aprilie angajaţii au beneficiat de primele şi premierile ocazionale pentru Sfintele Sărbători de Paşti’, susţine deputatul PSD în cadrul unui comunicat de presă.
Birchall a mai spus că informaţiile furnizate de INS sunt folosite selectiv, cu scopul de ‘a dezinforma manipulativ românii’.