ANII CHINUIŢI ai unui copil de 10 la BACALAUREAT. Povestea Dorianei, lecţie de viaţă pentru elevii picaţi

Elevii cu minţi sclipitoare care ies acum de pe băncile şcolii se pregătesc pentru marele pas al vieţii lor. Dezamăgiţi că în ţara lor oportunităţile nu sunt la orice colţ de stradă, cei mai mulţi absolvenţi de clasa a XII-a se gândesc deja să plece la studii în străinătate. 
Romania TV
09 iul. 2014, 08:03
ANII CHINUIŢI ai unui copil de 10 la BACALAUREAT. Povestea Dorianei, lecţie de viaţă pentru elevii picaţi

Anul acesta, 104 elevi au reuşit anul acesta să obţină nota maximă la examenul de maturitate. Cu modestie, adolescenţii spun că au învăţat pentru ei, pentru o viaţă mai bună. Sunt prea tineri, şi totuşi se declară deja dezamăgiţi de lipsa de perspective din România, astfel că notele perfecte vor fi doar paşaportul de plecare în străinătate.

Doriana Şandru ar putea fi un exemplu demn de urmat de orice elev, indiferent de mediul social în care se dezvoltă ori de posibilităţile financiare ale părinţilor. S-a născut în comuna Ciucea, din Cluj, iar timp de patru ani a făcut naveta la liceu, fie viscol, fie caniculă. Asta nu a împiedicat-o să iasă din şcoală cu 10 pe linie, iar media de la bacalaureat să fie tot maximă.

„Părinţii mi-au insuflat ideea de a fi conştiincioasă. De mică mi-a plăcut să fiu perfecţionistă şi aşa am făcut în toţi anii de studiu. Nu ştiu exact ce carieră voi urma, dar am ales să plec în Germania la studii, pentru că aici nu am nici o şansă de realizare”, a mărturisit tânăra pentru libertatea.ro.

Citeşte şi povestea femeii de 35 de ani, vânzătoare în Tecuci, care a reuşit să obţină o notă aproape de 10, cea mai mare notă din oraşul său.

Doriana nu este singurul copil de 10, care a decis să-şi continue studiile peste graniţă.

Camelia Popescu, singura elevă cu 10 la BAC din Capitală, pleacă să studieze în Marea Britanie. A muncit mult, iar din 1 octombrie va începe cursurile la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, acolo unde va studia economia. Este un nou început pentru ea. Pleacă departe de familie, de casă, de ţară, de locurile copilăriei pentru a-şi urma visul. Vrea să fie printre cei mai buni şi nimic n-o poate împiedica. Este ambiţioasă. Aşa a fost întotdeauna. Înca din grădiniţă, părinţii au îndrumat-o spre calitate şi frumos. 

A făcut pian până în liceu, când a trebuit să renunţe pentru a se dedica şcolii. Din clasa a IX-a până în ultimul an de liceu a fost olimpică la limba şi literatura română. Elevă la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, Camelia a fost provocată mereu să fie la înălţime. În fiecare an vedea cum colegii ei părăsesc România pentru a se dezvolta în străinătate, la facultăţi de renume. A ştiut mereu că într-o zi va pleca şi ea.

„Ştiu că acolo am mult mai multe oportunităţi. Consider că succesul se datorează echilibrului. Am urmărit să devin un om complet, fără să-mi sacrific adolescenţa. În momentul asta, simt că toată munca a meritat. Când mă gândesc în urmă, nu mi se pare greu. Este drumul pe care l-am ales spre a mă realiza”, a spus Camelia pentru RomaniaTV.net.

Cel mai greu este pentru părinţi

Camelia este singurul lor copil, tot ce au mai de preţ. Acum pleacă la mii de kilometri distanţă şi le va lipsi în fiecare zi. „Le este greu, dar ma susţin. Sunt singurul lor copil. Tati m-a încurajat să plec deoarece sunt mai multe oportunităţi în UK. De asemenea, sunt fericiţi că am şansa să studiez la una dintre cele mai bune facultăţi din lume. O mare parte din realizările mele sunt datorate lor, deoarece au investit timp, bani şi încredere în mine”, spune emoţionată adolescenţa.

Citeşte şi: REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO DÂMBOVIŢA: Şapte medii de 10!

Are emoţii şi este nerăbdătoare. Ştie că în faţa ei se deschide un nou drum şi abia aşteaptă să plece. „Consider că profesorii de la Cambridge m-au selectat deoarece sunt suficient de bună pentru a studia acolo. În ceea ce priveşte noul mediu, sunt deschisă schimbării şi sper să îmi fac cât mai mulţi prieteni. Deja mi-am cunoscut viitorii colegi”, a mărturist Camelia.

Cât despre viitor nu ştie ce să spună. Poate într-o zi se va întoarce acasă.

Camelia îi îndeamnă pe elevi să înveţe în timpul şcolii pentru că le va fi mult mai uşor spre final. „Cred ca toti trebuie sa-si gaseasca „punctul forte” si sa profite de el. Pentru a reusi, e nevoie de incredere, munca si pasiune”, a completat eleva.

REZULTATE BACALAUREAT 2014 EDU.RO BUCUREŞTI. Trei elevi de clasa a XII-a din Bucureşti au obţinut media 10 la Bacalaureat în 2014. 

Cei mai buni elevi din Bucureşti au fost, în ordinea numelui, Adrian Alexandru ACHIRIȚOAEI, elev al Liceului teoretic „ALEXANDRU IOAN CUZA”, Vladimir Nimigean Popa, de la LICEUL TEORETIC INTERNATIONAL DE INFORMATICA BUCURESTI, şi Adriana Camelia Elena Popescu, de la COLEGIUL NATIONAL DE INFORMATICA „TUDOR VIANU”. 

VEZI AICI CE MEDII AU OBŢINUT ELEVII DE CLASA A XII-A din BUCURESTI

Pe 11 iulie vor fi afişate REZULTATELE DUPĂ CONTESTAŢII LA BACALAUREAT 2014RomaniaTV.net îţi prezintă, în timp real, REZULTATELE FINALE LA BACALAUREAT 2014

Elevii care nu au promovat examenul de bacalaureat în prima sesiune, mai au o şansă anul acesta, la sesiunea din toamnă. Probele scrise la a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2014 încep pe 25 august, cu examenul la limba şi literatura română, primele rezultate urmând să fie afişate pe 1 septembrie 2014.

BAC 2014. Sesiunea august-septembrie 2014:

  • 14 – 18 iulie 2014, Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
  • 18 – 19 august 2014, Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală înlimba română – proba A
  • 18 – 19 august 2014, Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală înlimba maternă – proba B
  • 19 – 20 august 2014, Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 21 – 22 august 2014, Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 25 august 2014, Limba şi literatura română – proba E) a) – proba scrisă
  • 26 august 2014, Limba şi literatura maternă – proba E) b) – probă scrisă
  • 27 august 2014, Proba obligatorie a profilului – proba E) c) – probă scrisă
  • 29 august 2014, Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E) d) – probă scrisă
  • 1 septembrie 2014, Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 –  16:00)
  • 2 – 3 septembrie 2014, Rezolvarea contestaţiilor
  • 4 septembrie 2014, Afişarea rezultatelor finale

CITEŞTE ŞI: Perle de la simularea de la BAC 2014: De ce îşi pun fetele poze dezbrăcate pe Facebook

În anul 2013, după centralizarea tuturor datelor de la judeţe, rata de promovare a fost de 55,4% pentru sesiunea iunie-iulie 2013. Anul trecut, a fost prima dată când elevii au primit subiecte diferenţiate în concordanţă cu programa şcolară şi cu numărul de ore urmat de elevi. În 2014, elevii au primit tot subiecte diferenţiate în funcţie de profil.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
CFR Călători repune în circulație 6 vagoane modernizate seria 21-90
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!