Democrat-liberalul a spus că nu crede că Partidul Mişcarea Populară se opune în întregul său unei unificări a dreptei.
‘Nu cred că PMP se opune, sunt plasări ale diverşilor politicieni de a intra în atenţia opiniei publice. Astea trebuie considerate ceva firesc în politică, până acum. De-acum încolo ar trebui să fie tot mai puţine pentru că intenţia este de a uni dreapta şi unirea dreptei este mai presus de orice ambiţie de grup sau personală, este voinţa cetăţenilor. Asta vor românii. Dacă asta se înţelege, atunci nu mai eşti nostalgic, emotiv sau să ţii neapărat la o titulatură sau un semn sau mai ştiu eu ce. Românii nu mai vor nici semne, nici parastase. Românii vor să înţeleagă clasa politică că 20 de ani i-au cam supărat şi i-au cam supărat, şi aşteaptă de-acum încolo la o construcţie a valorilor, pentru că, din păcate, asistăm pasivi, cu toţii, cum ne ducem din rău în mai rău’, a subliniat Dorin Florea.
Totodată, Florea a afirmat că PNL şi PDL trebuie ‘să onoreze prin fapte’ voinţa cetăţenilor, care doresc unificarea dreptei, şi că acest lucru nu poate decât să-l mulţumească pe preşedintele ţării, întrucât este garanţia că vor fi continuate eforturile făcute de acesta pentru un stat de drept puternic.
‘Cred că ceea ce trebuie să facă PNL-ul şi PDL-ul, trebuie să onoreze prin fapte voinţa cetăţenilor. Cetăţenii României doresc o altă politică, cetăţenii României doresc unirea dreptei şi crearea unei forţe de dreapta serioase, care într-adevăr să termine cu asperităţile şi cu luptele interne. Cred că aceste lucruri făcute spre aprecierea românilor nu pot decât să-l mulţumească pe preşedintele actual, fiind garanţia că vor continua toate eforturile făcute pentru un stat de drept puternic, pentru respectul instituţiilor, ceea ce o mare parte dintre oamenii noştri au demonstrat că le ştiu şi că le vor continua. Eu asta cred, că noi trebuie să facem fapte iar după aceea, chestiunea de aprecieri e numai o chestiune de timp’, a arătat Florea.
Dorin Florea a mai spus că îl va suna pe liderul PNŢCD, Aurelian Pavelescu, pentru a-l întreba dacă ţărăniştii doresc să se alăture noii construcţii de dreapta.