ADMITERE FACULTATE 2014. Pentru a realiza aplicaţia a fost luat în considerare profilul candidatului. Spre exemplu, cei de la profilul real sunt îndrumaţi către ştiinţele exacte, însă din categoria celor nehotărâţi se încearcă un ajutor care să vină în urma răspunsurilor a 30 de întrebări, structurate pe cinci categorii, scrie ziaruldeiasi.ro.
„Pornind de la unul dintre cele mai cunoscute teste privind abilităţile personale corelate cu opţiunile profesionale ale indivizilor, Testul Holland, Centrul de carieră al universităţii vă propune o variantă simplificată a acestuia, prin care, răspunzând doar la câteva întrebări, să afli care dintre facultăţile UAIC ţi se potrivesc”, spun reprezentanţii universităţii.
Astfel, cei care folosesc aplicaţia trebuie să ierarhizeze pentru fiecare întrebare variantele de răspuns, în ordinea preferinţelor, de la 1 la 6, 1 fiind nota cea mai mică.
Cele cinci categorii în care sunt grupate întrebările se referă la diferitele activităţi pe care doresc să le facă viitorii studenţi în facultate, valorile care îi ghidează în activitatea profesională, o autocaracterizare, de la un caracter analitic la o persoană practică, felul în care sunt văzuţi cei care aplică de persoanele din jurul lor, şi, în final, lucrurile pe care le evită de obicei viitorii studenţi, de la rutină la activităţi mecanice sau subiect ştiinţifice.
La finalul completării chestionarului, studenţii vor fi încadraţi într-o anumită tipologie, vor primi câteva rânduri care îi descriu pe baza răspunsurilor oferite şi vor primi o ofertă de cinci-şase facultăţi unde s-ar putea descurca.
Pentru mai multe detalii: facebook.com/UAICdinIASI