Traian Băsescu explică unde i-au DISPĂRUT BANII din conturi

Traian Băsescu explică unde s-au dus peste 100.000 de euro din conturile sale. Şeful statului spune că banii care au dispărut din ultima sa declaraţie de avere au ajuns la fiica sa, Ioana, care a plătit datorii acumulate la stat.
Iulian Tudor
10 iul. 2014, 11:52
Traian Băsescu explică unde i-au DISPĂRUT BANII din conturi

„Pentru cei care se întrebau unde au dispărut banii lui Băsescu, din declaraţia de avere… I-am transferat în conturile fiicei mele ca să plătească nişte datorii, nişte obligaţii, pentru că a trebuit să plătească ratele. S-a dezlegat un mister: i-am transferat în contul fiicei mele ca să-şi plăteasca nişte obligaţii la stat pe biroul notarial şi erau destul de mari”, a spus Traian Băsescu, pentru Adevărul.

Ultima declaraţie de avere a preşedintelui României, Traian Băsescu, arată că, în ultimul an, acesta a cheltuit o mare parte din banii pe care îi avea în conturi, dar a început să reinvestească în ceasuri şi bijuterii.

În declaraţia completată pe 11 iunie a.c., se observă că averea preşedintelui Băsescu, în comparaţie cu cea din anul 2013, a variat îndeosebi în ce priveşte cuantumul sumelor pe care le deţine în bănci. Anul trecut, conturile lui Traian Băsescu însumau circa 88.000 de dolari, 30.500 euro şi 535.000 de lei. Între timp, şeful statului a mai rămas doar cu 50.000 dolari şi 7.200 de lei.

Cum declaraţia de avere nouă nu arată noi investiţii consistente care să justifice reducerea sumelor din bănci, o posibilă explicaţie este achiziţia terenului de la Nana de către fiica sa, Ioana. Chiar dacă pământul a fost cumpărat de către Ioana Băsescu, preşedintele a admis că el se va ocupa de gospodărirea acelui teren, astfel că este de presupus că preşedintele a folosit banii fie pentru plata unor rate la creditul contractat pentru achiziţionare, fie pentru exploatarea pământului.

AVEREA lui Băsescu: În ultimul an a cheltuit mai toţi BANII din conturi şi a investit în CEASURI şi BIJUTERII

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai