Potrivit federaţiei spaniole de taekwondo, Garcia „este stabil şi conştient, însă starea sa este gravă”. Sportivul a suferit „fracturi multiple la coaste şi vertebre, precum şi un hematom pulmonar”, dar viaţa nu îi este pusă în pericol, adaugă sursa citată.
În vârstă de 26 ani, Nicolas Garcia a cucerit medalia de argint la categoria 80 kg în cadrul concursului olimpic de la Londra, fiind învins la limită în finală de argentinianul Sebastian Crismanich.