Cristi Borcea este la un pas de faliment cu şaormeria din Miami, în condiţiile în care nici restaurantul deţinut în acelaşi oraş nu merge prea bine. Administratorul şaormeriei a fost nevoit să-i schimbe profilul, iar localul are acum meniu mediteraneean, scrie Sport News.
Cristi Borcea a recunoscut că şaormeria din Miami, denumită „Gusto Express”, este un paravan. Fostul acționar al lui Dinamo nu și-a deschis localul neapărat ca să facă bani, ci în principal pentru a obține „certificatul de afacerist” cu care să poată locui în Statele Unite ale Americii.
„Am făcut afacerea ca să pot obține certificat de afacerist și ca să pot locui astfel la Miami, fiindcă n-am aplicat pentru Green Card”, a admis Borcea.
În afara şaormeriei, Borcea are şi un restaurant, „La Vendetta”, la care deţine 51 la sută din acţiuni.