Protest la Amurco Bacău. 18 foşti angajaţi sunt în greva foamei de cinci zile

Cei 18 foşti angajaţi de la Amurco Bacău, firmă profilată pe producţia de îngrăşăminte chimice, au ajuns, vineri, la a cincea zi de când sunt în greva foamei şi sunt hotărâţi să nu renunţe la protest până nu îşi vor primi salariile compensatorii, în ciuda ploilor abundente şi a scăderii glicemiei.
Iulian Tudor
11 iul. 2014, 10:02
Protest la Amurco Bacău. 18 foşti angajaţi sunt în greva foamei de cinci zile

Echipajele de la Ambulanţă care monitorizează starea de sănătate a protestatarilor au stabilit indici ai glicemiei din ce în ce mai mici, unii dintre grevişti fiind sfătuiţi să fie duşi la spital, scrie Agerpres.

„Deşi ne simţim din ce în ce mai rău, nu renunţăm la protestul nostru pentru că nimeni în afara deputatului Cosmin Necula nu pare interesat de soarta noastră”, a afirmat Cezar Gojman, unul dintre protestatari.

Având nervii întinşi la maxim, acesta a solicitat hârtie de scris pentru că are de gând să notifice către conducerea InterAgro, grup controlat de omul de afaceri Ioan Nicolae şi din care face parte şi Amurco, că îşi va da foc dacă nu va primi drepturile care i se cuvin. „Nu mai pot aştepta să văd că pentru noi nu se poate face nimic, când dreptatea este de partea noastră. Noi nu cerem ceva în plus, ci numai drepturile pentru care am muncit din greu. Nu văd altă soluţie dacă până la finele zilei (n.a. vineri) nu se face ceva. Muncesc în acest combinat de 32 de ani. Am familie şi doi copii, iar umilinţa prin care trecem mă determină la un asemenea gest. Măcar să constate toţi că noi aici nu glumim. Nu am venit să ne distrăm”, a spus Cezar Gojman.

Jandarmii sosiţi la faţa locului, precum şi echipajul medical încearcă să-l facă să renunţe la intenţia a recurge la gestul disperat.

„Am trecut peste ore îngrozitoare sub biciuirile ploii, fulgerelor ce se declanşau în preajma noastră şi bubuiturile tunetelor N-am crezut că putem fi lăsaţi chiar aşa, la voia întâmplării. Miercuri seara şi Crucea Roşie Bacău a dispus strângerea cortului pe care ni-l dăduseră. Aşa că am rămas ca nişte şobolani, aşa cum ne caracteriza cineva din conducerea combinatului. Ei bine, după ploaie chiar eram muraţi ca şobolanii”, a declarat, pentru AGERPRES, şi Sorin Melinte unul dintre protestatari.

Protestatarii au cerut din nou, vineri, să stea de vorba cu liderul sindicatului de la Amurco, Gheorghe David, după ce joi fuseseră primiţi la discuţii şi de directorul general al combinatului, Laurenţiu Hotea. „Am vorbit doar noi, directorul a ascultat fără să ne ofere nimic. I-am explicat că sunt soluţii pentru a ne plăti salariile compensatorii. De la InterAgro au venit, în etape, bani, din combinat se vinde fier vechi. Nu se poate să nu se găsească o soluţie, dar avem sentimentul că nu se vrea. Directorul ne-a spus doar că nu se poate face nimic”, a indicat Sorin Melinte pentru Agerpres.

Cei 18 foşti foşti salarariaţi au intrat luni în greva foamei, această formă de protest fiind reluată după o lună de la întreruperea unei acţiuni similare, ei motivându-şi acţiunea revendicativă prin întârzierea acordării salariilor compensatorii convenite prin contractul încheiat cu patronatul.

Ei spun că unul dintre disponibilizaţi a obţinut şi o hotărâre judecătoarească care obligă Amurco la plata salariilor compensatorii, însă aceasta nu a fost executată.

La Amurco, în debutul lunii iunie au fost trimişi în şomaj aproximativ 300 dintre cei 420 de salariaţi ce mai rămăseseră angajaţi la începutul anului, după disponibilizările de anul trecut când alţi peste 800 de lucrători au fost nevoiţi să înceteze activitatea în firmă.

Instalaţiile Societăţii Comerciale Amurco SA Bacău sunt oprite de la finele lunii februarie. Scumpirea gazului natural, materie primă necesară în procesul de funcţionare, dar şi îngustarea pieţei de profil, au contribuit la sistarea producţiei.

Omul de afaceri Ioan Niculae, care deţine pachetul de acţiuni la combinatul din Bacău, dar şi alte câteva firme asemănătoare ca profil de fabricaţie prin Grupul InterAgro, are el însuşi probleme, fiind acuzat în justiţie în Dosarul „Romgaz”, dar şi pentru sustragere de sub sechestru, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Ioan Niculae a declarat în mai multe rânduri că întreaga industrie chimică cât mai există în România se află în colaps pe fondul scumpirii gazului metan şi energiei electrice, iar măsurile pe care trebuie să le ia sunt împotriva dorinţei sale de a vedea combinatele de îngrăşăminte chimice din Grupul InterAgro funcţionând. Niculae a acuzat de mai multe ori guvernanţii că nu s-au aplecat „cu responsabilitate” asupra acestei situaţii, fiind vorba „de o problemă naţională”.

Grupul InterAgro s-a mai confruntat cu situaţii de genul celei de la Amurco. Anul trecut, şapte lideri ai Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro au decis să intre în greva foamei pentru întârzieri de doua luni la plata salariilor în compania Nitroporos Făgăraş, tot din Grupul InterAgro. Ei au acuzat şi neplata drepturilor din contractual colectiv de muncă pentru 380 de salariaţi disponibilizaţi, dar şi incertitudinea locurilor de muncă pentru 170 de salariaţi care mai erau în combinat. Greva a fost suspendată după două zile.

Citeşte şi Marş şi miting de protest organizate de salariaţii unei companii din Bacău

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în carnea pentru perișoare ca să iasă pufoase și gustoase. Este un secret al bucătarilor din Turcia, stăpâni peste rețetă. O să apelezi mereu la acest truc
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni